„HRISTOS A ÎNVIAT! ADEVĂRAT A ÎNVIAT” – este salutul care a răsunat în această noapte luminată la Catedrala Mitropolitană „Nașterea Domnului” din Chișinău în timpul serviciului divin praznical săvârșit de către Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova, Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir, căruia i-au coliturghisit secretarul mitropolitan Prot. mitr. Vadim Cheibaș, precum și un numeros sobor preoțesc.
Alături de sutele de credincioși care au inundat sfântul locaș și scuarul acestuia, la slujba de Înviere au participat Președintele RM, dl Igor Dodon, precum și alți înalți demnitari de Stat.
Cu prilejul Praznicului praznicelor, a fost dată citirii Pastorala Chiriarhului Bisericii Ortodoxe din Moldova, în care se menționează:
„În această preaminunată şi sfântă zi trăim marea bucurie a Învierii Domnului nostru Iisus Hristos. Lumina şi mila lui Dumnezeu se revarsă asupra lumii. Întreaga creație ia parte la slăvita sărbătoare. Întunericul a fost risipit, moartea a fost învinsă, Lumina din mormânt a ieșit, iar Biserica în noaptea pascală vă adresează îndemnul: „Veniți de luați lumină”!
Veniți ca să-L primiți pe Hristos Cel Înviat, veniți să luați lumină din Lumina Lui, veniți ca să luați adevăr, înțelepciune şi iubire din Adevărul, Înțelepciunea şi Iubirea împărtășită de El lumii. Nu lumina lumânărilor este cea pe care o vestim noi. Lumina Învierii nu se limitează la lumina lumânărilor. Iisus Hristos este Lumina lumii care a biruit întunericul.
Adevărul a învins moartea, minciuna şi viclenia. Iubirea a topit răutatea, dușmănia şi răzbunarea. Aceasta este marea minune şi credința vieții noastre.
Lumea ce viețuia în întuneric a primit, prin Învierea Domnului arvuna Învierii sale şi a vieții veșnice. Astăzi începem o viață nouă în Hristos, plină de lumină şi iubire sfântă.
De-a lungul Postului Mare ne-am curățit sufletele în Taina Sfintei Mărturisiri şi am primit Trupul şi Sângele Domnului, Cel care eliberează pe toți din locuința morților şi deschide calea spre Împărăția slavei Sale.
Învierea lui Iisus ne dăruiește certitudinea că viața noastră va continua. Noi nu mai murim ca niște osândiți pe vecie, ci în așteptarea Învierii de obște. Moartea şi-a pierdut puterea. Toți vom învia prin puterea Învierii Domnului Iisus Hristos care a biruit moartea.
Prin urmare, din această viață noi trebuie să ne pregătim pentru veșnicia în Hristos. Cel ce îl caută şi dorește pe Dumnezeu în viața aceasta, va cunoaște bucuria unirii cu El. Cine a căutat hrană duhovnicească aici, pe pământ, va avea dincolo drept hrană pe Domnul. Cine a ținut seama de învățătura Lui şi L-a urmat, va fi așteptat şi primit de Domnul. Cel ce a propovăduit şi a învățat despre Lumină, despre Hristos, lumină va găsi.
Însă, cel ce L-a negat, trădat, răstignit, va învia şi acela, dar, prin înviere se va regăsi pe un tărâm străin, unde nu este Dumnezeu.
A negat lumina, de întuneric va avea parte. Dar cum să ocolim noi astăzi întunericul şi păcatul ce ne despart de Hristos, cum putem să rămânem întru Domnul şi să trăim în lumina cea negrăită a Învierii? Negreșit, prin viața Sfintei Sale Biserici pe care a răscumpărat-o cu scump Sângele Său (Efeseni 5, 25) şi a sfințit-o şi a curățit-o şi al cărei cap şi temelie este El Însuși.
Învierea Mântuitorului este dovada prezenței Sale în fiecare sărbătoare, în fiecare zi din viața Bisericii rugătoare: „Iată, Eu sunt cu voi până la sfârșitul veacului”(Matei 28,20).
De aceea, în această perioadă pascală, dar şi în toate zilele vieții noastre, să ne aflăm în Sfânta Biserică drept-măritoare, unde ne întărim duhovnicește şi crește bucuria sufletească, pentru că aici suntem luminați de Hristos Cel Înviat.
Iubiți fii şi fiice ai Bisericii,
Praznicul Învierii Mântuitorului să reverse lumină, har şi dreptate în inimile tuturor. Să împărtășim celor din jurul nostru pacea şi bucuria, prin cuvânt şi prin faptă, neîntârziind să acordăm sprijin celor săraci şi necăjiți, ajutând pe bolnavi, pe cei întristați şi îndurerați. Să arătăm dragoste şi înțelegere semenilor, pentru că așa îl vom vedea pe Dumnezeu.
În aceste zile ale Învierii, adresându-mă credincioșilor noștri de aici din țară, cât şi celor din afara hotarelor, vă îndemn prin cântarea praznicală: „Învierea lui Hristos văzând…” să ne schimbăm viața, devenind iertători şi pașnici, rugători şi miluitori, iubitori şi de bine făcători, căci pentru noi toți Hristos a Înviat!”
La Vohodul mic, ÎPS Mitropolit Vladimir a decorat pe următorii slujitori ai Catedralei Mitropolitane:
– Prot. mitr. Serghei Lupan – Dreptul de a sluji Sf. Liturghie cu Ușile Împărătești deschise până la Heruvic.
– Prot. Veaceslav Lungu – Dreptul de a purta mitră.
– Protodiaconii: Constantin Burlac, Mihail Mihalaș, Ioan Plămădeală – Dreptul de a purta camilafcă.
În continuarea Sfintei Liturghii, Vlădica Vladimir a citit Evanghelia în limba latină, după care slujitorii au dat citire pe rând pericopei Evanghelice în limbile slavonă, franceză, engleză, germană și greacă.
Aproape de zorii zilei, după slujbă, Întâistătătorul, salutând credincioșii cu tradiționalul salut pascal, a sfințit prinoasele acestora.
Și în acest an, prezența masivă a credincioșilor la serviciul divin al Sfintelor Paști, a demonstrat încă o dată unitatea poporului în jurul Bisericii și a credinței strămoșești.
Sectorul Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media