În cadrul recepției festive organizate la Reședința Mitropolitană, cu prilejul popasului aniversar de 65 de ani al Întâistătătorului Bisericii Ortodoxe din Moldova, au fost invitate mai multe personalități ale vieții publice și politice din Republica Moldova.
Astfel, Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a primit felicitările domnului Președinte Igor Dodon, precum și a ex-Președinților Republicii Moldova – domnii Mircea Snegur și Petru Lucinschi.
Printe cei care i-au urat Mitropolitului “La mulți ani!” s-au numărat politicieni, oameni de cultură, reprezentanți ai coprului dipolomatic acreditat în Republica Moldova, precum și alte personalități ale vieții publice.
Cu un deosebit cuvânt de felicitare au venit și episcopii din cuprinsul Mitropoliei Chișinăului și a Întregii Moldove, care au transimis felicitări din partea clericilor și credincioșilor din Eparhiile pe care le conduc.
În cuvântul său, ierarhul a vorbit despre ajutorul ceresc pe care l-a primit în toți anii de slujire și a mulțumit tuturor oaspeților pentru felicitări și cuvinte călduroase, nădăjuind că Bunul Dumnezeu va binevoi să îndeplinească toate urările spre binele poporului dreptmăritor.
„Astăzi, la aniversarea acestei vârste de 65 de ani, doresc să aduc mulțumire în primul rând lui Dumnezeu pentru toată rânduiala, pentru toată iconomia Sa, iar în al doilea rând pentru toți cei care au stat alături de mine și alături de care am slujit, pe tot parcursul activității eclesiastice.
Nu îmi asum nimic din tot ceea ce a rânduit Dumnezeu în viața mea. Îi mulțumesc Bunului Dumnezeu, căruia i-am întins mâinile mele spre a lucra prin mine Via Sa – poporul binecredincios.
Viața cu bucuriile și greutățile ei a fost așa cum a rânduit-o Dumnezeu, dar chemarea spre jertfă, dăruirea aceasta, mi-o asum și vom încerca împreună cu frățiile voastre să ducem până la capăt toată responsabilitatea aceasta a slujirii arhierești. Să dea Dumnezeu ca lucrarea pe care o avem noi de împlinit în continuare și pe care o simt cu multă responsabilitate, să fie bineplăcută lui Dumnezeu”, a subliniat ÎPS Mitropolit Vladimir.
Sectorul Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media