Cu binecuvântarea Înalt Preasfințitului Vladimir, Mitropolit al Chișinăului și al Întregii Moldove, la 31 iulie a.c., în incinta bisericii cu hramul ,,Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din satul Leușeni,raionul Telenești, s-a desfășurat conferința consacrată comemorării domnitorului Ştefan cel Mare şi Sfînt.
Acest eveniment a început cu oficierea Acatistului Sfîntului Voievod de către soborul de preoţi, în frunte cu Preacucernicul Protoiereu Mitrofor Marian Boldescu, Protopopul Raionului Telenești.
În discursul expus pe amvonul bisericii, protopopul a evocat personalitatea grandioasă a domnitorului Ştefan cel Mare şi Sfînt, care nu şi-a pierdut niciodată nădejdea în Dumnezeu, purtându-şi cu evlavie crucea vieţii sale.În discurs s-a menționat, că scopul desfășurării acestei conferințe este de a cultiva în societatea creștină,dar mai ales în tânăra generație, spiritul dragostei de patrie, neam, limbă şi credinţă.
În continuare, a vorbit atât parohul bisericii preotul Ghenadie Gonciar,cît și alți participanți, relatînd evenimente din viața și activitatea Sfîntului Voievod.
La această festivitate au participat colective de creștini din satele vecine.
La întrunire, cei prezenți au valorificat motivele promotoare din viaţa şi credinţa Sfîntului Voievod al Moldove, pentru rîvna sa întru apărarea credinţei ortodoxe, pe pămîntul ţării noastre, pentru numeroasele victorii purcese cu iscusinţă și înțelepciune, avînd credință și nădejde în puterea lui Dumnezeu, care i-a stat mereu alături. Constatăm, că prin numărul mare de mănăstiri şi biserici zidite, Sfântul Ştefan cel Mare a fost nu numai apărător, dar şi mărturisitor al dreptei credinţe.
Protopopiatul Telenești