Concursul privind pictura interioară a bisericii din cetatea Tighina a demarat la 6 august 2012, sub conducerea protoiereului mitrofor Manole BRIHUNEŢ, Preşedintele Departamentului Mitropolitan Arhitectură, Construcţii şi Pictură Bisericească la faţa locului deplasându-se un grup de experţi competenţi în domeniul picturii bisericeşti.
Ambele echipe care au ieşit în finala concursului au prezentat schiţe desfăşurate ale programului iconografic pe care planifică să-l transpună pe pereţii interiori ai bisericii. Fără îndoială, s-au pregătit bine. În decurs de o săptămână au lucrat cu osârdie pentru a aduce în faţa specialiştilor schiţele grafice, argumentând aserţiunile sale privind anumite scene biblice sau motive fie decorative, fie militare. Din raţiunea că biserica „Sfântul Cneaz Aleksandr Nevski” este amplasată pe teritoriul cetăţii Tighina, s-a optat pentru prezentarea scenelor militare şi din viaţa Sfântului Cneaz Aleksandr Nevski, şi din bătăliile Dreptcredinciosului Voievod Ştefan cel Mare cu turcii. Pictorii au oglindit detaliat fiecare perete, registru, bolta bisericii, creând un amplu tablou privind pictura interioară. Ambele lucrări propuse spre concurs au impresionat specialiştii. Însă experţii în domeniu au insistat asupra obligativităţii prezentării şi încuviinţării schiţelor selectate, fără a lua în calcul micile completări şi ameliorări ale proiectului intervenite pe parcursul desfăşurării lucrărilor de pictare a bisericii.
În fine, concursul este concurs. Cineva câştigă, careva rămâne cu experienţa acumulată, folosită cu succes în viitoarele concursuri. Specialiştii şi experţii şi-au expus opţiunea. Primul grup sub conducerea pictorului Petr Veliksar a întrunit toate cerinţele impuse de organizatorii concursului. A prezentat schiţe grafice desfăşurate, inclusiv şi un fragment în culoare. Felicitări câştigătorilor şi rămânem în aşteptarea transpunerii proiectului de pictură bisericească în viaţă. Sperăm că programul iconografic abordat: scenele din vieţile sfinţilor, scenele de luptă care glorifică faptele patronului bisericii, Aleksandr Nevski, dar şi cele din lupta lui Ştefan cel Mare cu turcii, vor fi apreciate corespunzător de cler, enoriaşi, dar şi de specialiştii în domeniul istoriei şi artei ecleziastice.
Se pictează nu pentru un deceniu, dar cu perspectivă, cu gândul spre viitor, din care motive este absolut indispensabilă o atitudine conştiincioasă, profundă şi plină de pietate faţă de misiunea pe care trebuie să o îndeplinească pictori. Noi însă timp de un an de zile, cât vor dura lucrările, vă promitem să vă ţinem la curent cum decurge pictarea bisericii din cetatea Tighina.