Marți, 11 iulie 2017, ÎPS Mitropolit Vladimir a decorat la Reședința mitropolitană cei mai sârguincioși masteranzi din cadrul Academiei de Teologie Ortodoxă din Republica Moldova.
La eveniment a fost prezentă conducerea ATOM: Prot. mitr. Vetcislav Cazacu, Prorector ATOM, Prot. mitr. Andrei Oistric, Decanul Facultății de Teologie din cadrul ATOM și Prot. mitr. Rodion Vrâncean, Inspector ATOM.
Masteranzii: Alexei Speliciuc, Iuvenalii Melnic, Petru Lisnic, Iulian Botezatu au fost decorați de către Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova cu medalia bisericească „Sf. Petru Movilă”, de gr. II.
În cuvantul de felicitare rostit cu acest prilej, ÎPS Părinte Mitropolit Vladimir le-a adus mulțumiri profesorilor și masteranzilor Academiei de Teologie Ortodoxă din Moldova: „Rostul Teologiei în Biserică, ca știință a mântuirii, a bucuriei și a vieții veșnice, este acesta de a spune lumii tot ceea ce Hristos Domnul voiește.
Doresc în primul rând să vă felicit pe toți pentru lucrarea deosebit de bogată, din anul universitar care a trecut, și totodată, împreună să rugăm pe Hristos Domnul, pe Sfinții Trei Ierarhi – ocrotitorii instituției și pe toți sfinții lui Dumnezeu să vă dăruiască puteri noi de lucrare, de rugăciune, de studiu, de dragoste față de Hristos și față de Biserică în anul universitar în care urmează să intrăm.”
La rândul său, Prorectorul ATOM, Prot. mitr. Vetcislav Cazacu a mulțumit ÎPS Mitropolit Vladimir, după care a făcut o scurtă prezentare a principalelor realizari ale Academiei de Teologie Ortodoxă din Moldova, în anul 2016 – 2017, și a punctat apoi principalele preocupări pentru noul an universitar: „În prim plan vor sta preocupările pentru formarea teologică și duhovnicească a studenților. Și noi, și ei trebuie să fim la fel de evlavioși, mereu în așteptarea întâlnirii cu sfinții și prin dragostea lor față de aceștia.”
Tot astăzi, la raportul Prot. mitr. Vetcislav Cazacu, Mitropolitul Vladimir a decorat cu medalia bisericească „Sf. Binecredincios Ștefan cel Mare” pe:
– Viorel Vrăjitor – Șef al urmăririi penale a Inspectoratului de Poliție al Sectorului Ciocana, comisar principal;
– Oleg Guzun – Șef Direcție, Marele Stat Major al Armatei Naționale, colonel;
Sectorul Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media