Biserica ne numeşte chiar de la Taina Sf. Botez, ostaşi ai lui Hristos. Pe parcursul vieţii noastre trebuie să ducem lupta cu diavolul înarmaţi fiind cu pecetea şi darul Sfîntului Duh, iar cîmpul de luptă este inima noastră.
La data de 10 iunie, în parohia Costeşti, r. Rîşcani, părintele-paroh prot. Oleg Mîţă a oficiat slujba de sfinţire a pichetului Poliţiei de Frontieră, înălţînd rugăciuni de mulţumire şi sănătate pentru colaboratorii Poliţiei de Frontieră care îşi duc misiunea deloc ușoară şi de mare răspundere la hotarele ţării.
Părintele Oleg i-a îndemnat pe polițiști să-şi ducă slujba cu demnitate, mereu în paza bunului Dumnezeu. Or, apropierea de cele sfinte, nu se poate face, decât prin rugăciune și o viață trăită în destoinicie.
La final, fiecare polițist a primit din partea Bisericii, iconiţe şi cruciuliţe, părintele Oleg bucurîndu-i cu cuvinte duhovnicești şi de binecuvîntare.
Protopopiatul Rîșcani