În Duminica a VII-a după Paști a Sfinților Părinţi de la Sinodul I Ecumenic, credincioşii din s. Redi-Cereşnovăţ, r. Soroca, de la mic, la mare, l-au întâmpinat cu deosebită bucurie şi dragoste fiască pe Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova – Înaltpreasfinţitul Mitropolit Vladimir, care a oficiat Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie în biserica „Adormirea Maicii Domnului” din s. Redi-Cereşnovăţ, renovată recent.
Serviciul divin, la care au participat alături de Înaltpreasfinţia Sa, Prot. mitr. Vadim Cheibaș, secretarul Mitropoliei Moldovei, Prot. mitr. Nicolae Craveț, Protopopul bisericilor din r. Soroca și un numeros sobor preoțesc, a început cu rânduiala de sfinţire a bisericii, după care, la Vohodul mic, părintele-paroh Prot. mitr. Anatolie Benzari, a fost decorat de către Mitropolit cu dreptul de a săvârși Sfânta Liturghie cu Ușile Împărătești deschise până la Heruvic.
După Liturghie a fost săvârşită sfinţirea exterioară a bisericii, iar mai apoi a urmat un Tedeum de mulţumire.
Mai târziu, Vlădica Vladimir a felicitat credincioşii din Redi-Cereşnovăţ cu ocazia acestui eveniment de referinţă în istoria localităţii, exprimându-şi speranţa că și pe viitor, biserica va fi locul unde oamenii se vor reuni pentru a trăi cele mai importante momente din vieţile lor şi spre a mulţumi Domnului pentru binefacerile Sale. Or, anume Biserica este inima unei comuniţăţi creştine, a unei parohii. Este locul unde ne întâlnim cu Dumnezeu, locaş sfânt unde primim puterea şi lucrarea Sfântului Duh, mângâierea Tatălui Ceresc, răsplată pentru cei ce se preocupă de mântuirea sufletelor. Numai aici, în Casa Domnului, putem găsi mângâiere sufletească şi trupească, numai aici primim nădejdea şi puterea sfântă de a ne putea duce crucea acestei vieţi, de a putea ajunge vrednici fii ai Împărăţiei Cerurilor.
Pentru aportul deosebit la renovarea bisericii, mai mulți ctitori au fost decorați de către Întâistătător cu ordine și diplome bisericești , printre care dl Vasile Zgardan, ctitor de seamă a bisericii din Redi-Cereşnovăţ a fost decorat cu înalta distincție eclesială, ordinul bisericesc „Sf. Binecredincios Ștefan cel Mare și Sfânt” de gr. I. Iar un alt ctitor, dl Iurie Hâncu s-a învredncit de ordinul bisericesc „Sf. Binecredincios Ștefan cel Mare și Sfânt” de gr. II.
Mitropolitul a mulţumit ctitorilor pentru aportul considerabil care l-au depus, contribuind conform posibilităţilor la lucrările de renovare a bisericii din Redi-Cereşnovăţ, făcând astfel un lucru bineplăcut oamenilor şi lui Dumnezeu.
La rândul său, părintele paroh a mulţumit Înaltpreasfinţiei Sale pentru bunăvoinţa de a împărtăşi bucuria sărbătorii cu creştinii din sat, pentru îndemnurile primite, dar şi pentru susţinerea morală primită din partea Arhiereului.
La final, Vlădica Vladimir a împărțit credincioșilor adunaţi iconiţe cu chipul Sf. Ierarh Nicolae, drept binecuvântare și spre amintire a acestei frumoase întâlniri.
Sectorul Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media