În Duminica a VI-a după Paști, a Vindecării orbului din naştere, Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a oficiat Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Catedrala Mitropolitană “Nașterea Domnului” din mun. Chișinău.
Serviciul divin a fost săvârșit în prezența numeroșilor creștini care au pășit pragul Catedralei spre a mulțumi lui Dumnezeu pentru binefacerile Sale, dar și pentru a-I cere liniște, pace pentru cei vii și odihnă pentru cei răposați.
În pericopa evanghelică de astăzi ne întâlnim cu un orb din naștere pe care Domnul nostru Iisus Hristos îl tămăduiește. Numai că, pe când el nu avea lumina ochilor, iudeii contemporani cu el erau într-o teribilă orbire spirituală.
Evanghelistul Ioan relatează cu atâta detaliu vindecarea orbului din naștere pentru că o astfel de vindecare putea să fie săvârșită numai de Fiul lui Dumnezeu. Unii s-au întrebat cine poate să vindece un orb din naștere. Acesta nu poate fi un simplu om, nu poate fi doar profet, ci Acesta este Fiul lui Dumnezeu. Aceasta vrea să sublinieze în primul rând evanghelistul Ioan prin relatarea acestei minuni.
La final, Întâistătătorul i-a îndemnat pe credincioși să râvnească spre o credință în Dumnezeu asemenea orbului vindecat de Mântuitorul Iisus Hristos, pentru ca lumina dumnezeiască să pătrundă în sufletele tuturor.
Sectorul Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media