La 24 februarie în incinta IP Gimnaziul Sămăşcani s-a desfăşurat seminarul teoretico – practic organizat de Direcţia Învăţămînt din raionul Şoldăneşti în colaborare cu protopopiatul Şoldăneşti pentru profesorii de religie cu genericul: ,,Competenţa de consiliere spirituală a profesorului de religie.”
Drept oaspeţi de onoare la seminar au participat Protoiereul Vasile Rotari – protopopul bisericilor din raionul Şoldăneşti și doamna Nadejda Rotari – metodist raional la Religie.
În cuvîntul de salut, Protopopul a subliniat că: ,,Religia este disciplina școlară care se bazează pe revelația divină și-i conduce pe elevi spre cunoașterea lui Dumnezeu. Acest obiect învață tînărul despre iubirea adevărată și despre adevăratele valori și virtuți ale omului, astfel evităm ca adolescenții să se mai simtă atît de confuzi. Prin această formare spirituală, tînărul va crește perfect conștient, la pericolele din exterior și capabil să facă față problemelor care pot apărea la maturitate. Pentru a dobîndi aceste competențe în educația religioasă, profesorul de religie are nevoie de o pregătire teologică și pedagogică deosebită.”
Managerul instituţiei de învăţămînt d-na Vera Cazac a prezentat cartea de vizită a gimnaziului Sămăşcani şi a relatat cadrelor didactice despre parteneriatul constructiv dintre şcoală şi biserică. Doamna Nadejda Rotari, a salutat iniţiativa protopopului de a pune umărul la ghidarea didactică a profesorilor de religie şi a ghidat cadrele didactice la atelierul de lucru cu genericul: „Competenţa de consiliere spirituală a profesorului de religie. Standarde de competenţă ale cadrelor didactice”. Dumneaei a explicat ce reprezintă o consiliere, despre formele de consiliere, competenţele consilierului de succes, principiile de dezvoltare a caracterului la elevi inclusiv prin consiliere, domeniile de competenţă ale cadrului didactic.
În cadrul seminarului au fost desfăşurate două ore publice: în clasa a IV- a, învăţătoare Luca Inga şi în clasa a VII-a profesoară Banari Zinaida şi activitatea extracurriculară: „Tineri, Vredinici, Credincioşi”. În conceperea demersului didactic al lecţiei, ambele cadre didactice au ţinut cont de relaţiile dintre obiectivele educaţionale, conţinuturile şi formele de organizare. Pornind de la obiectivele de referinţă curriculare, d-na Banari Zinaida a operaţionalizat obiectivele lecţiei într-o formulă precisă, concretă în dependenţă de natura şi gradul de complexitate al cunoştinţelor, deprinderilor şi priceperilor.
Lecţia este un act de creaţie. Această afirmaţie a fost demonstrată de d-na Luca Inga prin modul în care a proiectat fiecare etapă a lecţiei de consolidare a cunoştinţelor.
Complexitatea procesului predării-învăţării în clasele gimnaziale impune folosirea unor variate metode şi procedee didactice. În acest sens, d-na profesoară a utilizat diverse metode: ciorchinele, explozia stelară, jocul didactic, pomul de idei, diagrama venn, conversaţia. Pe parcursul lecţiei a fost menţinut continuu atenţia întregii clase prin diversitatea materialului didactic. Elevii au fost activi şi cu plăcere au realizat sarcinile propuse, demonstrând cunoştinţe din domeniul spiritualităţii. La finele activităţii profesorilor de religie li s-au dat certificate de participare la seminar, iar de la elevi au primit în dar o icoană cu biser, un îgeraş croşetat de dînşii şi o felicitare din partea beneficiarilor din centrul de resurse.
De asemenea, la seminar s-a discutat despre organizarea activităţilor extracurriculare care se propun a fi desfăşurate pe parcursul anului 2017: concursul „Personalităţi creştine: virtuţi şi sfinţenie”; activităţi întru susţinerea vieţii, a familiei şi a femeii care vor culmina cu Marșul pentru viață 2017; Săptămâna Tineretului Ortodox; participarea la cursurile de formare continuă.
Prezenţa profesorului de religie în şcoală presupune responsabilitate enormă, multă dragoste, răbdare şi jertfire. Educaţia autentică, în duhul moralei creştine va da roade – bucuria de a avea cât mai mulţi tineri gata să trăiască şi să mărturisească Adevărul.
Protopopiatul Șoldănești