Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Mitropolit Vladimir, în anul 2017 va continua Campania „Biserica şi spitalul – două spaţii complementare sănătăţii fiinţei umane” iniţiată de către Sectorul Sinodal Activitate Spirituală în Instituțiile Medicale.
Anul acesta, în cadrul campaniei vor fi distribuite seturi de literatură creştin-ortodoxă pentru bibliotecile de pe lângă spitale.
În acest sens, preşedintele Sectorului Sinodal Activitate Spirituală în Instituțiile Medicale, preotul Marin Cij recomandă preoţilor de spital să deschidă în cadrul bibliotecilor din instituţiile medicale, câte un compartiment de carte ortodoxă.
Totodată, Sectorul Sinodal Activitate Spirituală în Instituțiile Medicale, îşi asumă responsabilitatea să sprijine bibliotecile de spital cu literatură creştin-ortodoxă, astfel de donaţii vor fi făcute la solicitarea preoţilor slujitori în instituţiile medicale din raza municipiului Chişinău.
Cei care doresc să sprijine campania, făcând o donaţie de literatură religioasă pentru bibliotecile de spital, cărţi duhovniceşti cu care bolnavii să-şi ocupe timpul, să uite de suferinţele care i-au adus pe patul de spital, o pot face apelând la nr. de tel. +373 69506453.
Sectorului Sinodal Activitate Spirituală în Instituțiile Medicale