Înalt Preasfințiți, Preasfințiți și Sfințiți slujitori ai Bisericii Ortodoxe din Moldova,
Cu permisiunea dumneavoastre, îngăduiți-mi să vă aduc cele mai sincere sentimente de felicitare cu prilejul Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos.
Cu aceste prilej vreau să vă mulțumesc din inimă pentru rugăciunile și suportul dumneavoastre moral, cu care am reușit în anul 2016 să dăm jos păcatul și să luăm președinția țării, asigurând astfel viitorul ortodox al Republicii Moldova.
Dar sânt conștient că fără de o conlucrare sinceră și activă, în condițiile de astăzi, îmi va fi foarte greu să asigur acest vector de prezent și viitor.
Stimați ierarhi, cinstiți preoți și monahi!
Convingerea mea este că fără de Biserică și credința noastră ortodoxă, noi nu avem nici un viitor. Omul fără de credință în suflet este un om periculos pentru societate… Iar dacă dorim să obținem ceva pentru țară, trebuie să ne unim și să ținem minte de unde venim, dar cel mai important, să respectăm tradițiile și Biserica ortodoxă.
În acest context al marii sărbători, vă doresc din suflet ca Nașterea Domnului să vă aducă multe bucurii, pace ăn inimi și ăn țară, căldură în suflet și în case, credință statornică și binecuvântări cerești, dar principalul să nu uitați de datoria dragostei pe care o aveți față de apropiații voștri.
Cu dragoste întru Hristos,
IGOR DODON,
Președintele Republicii Moldova