Astăzi, 5 ianuarie 2017, în ajunul Praznicului Nașterii Domnului, în cadrul Maratonului de colinde organizat cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Vladimir, Mitropolit al Chișinăului și al întregii Moldove, Grupul coral bărbătesc Gnosis, condus de către teologul Serghei Crudu, dimpreună cu preotul Marin Cij, Președinte al Sectorului Sinodal Activitate Spirituală în Instituțiile Medicale și Preotul Mihail Bortă, responsabil pentru această instituție medicală, au colindat conducerea, personalul medical și pacienții internaţi în acest spital.
Preotul responsabil pentru această instituție, Mihail Bortă a tansmis Dlui Prof. dr. Mihai Ciocanu, Director al Institutului de Medicină Urgentă, un mesaj de felicitare din partea Întâistătătorului Bisericii Ortodoxe din Moldova, dorind întregului colectiv sărbători luminate și pace în suflete.
La rândul său, Directorul instituției a adus mulțumiri colindătorilor pentru frumoasele colinde ce unesc cerul cu pământul, transmițând în același timp Înaltpreasfinţitului Vladimir mulțumiri pentru grija păstorească ce o poartă față de Institutul de Medicină Urgentă.
Prin lucrarea lui Dumnezeu, s-a întâmplat astăzi să fie colindat și Părintele Avraam, monah al mănăstirii Curchi, care la moment se află internat în cadrul Spitalului de urgență, căruia colindătorii i-au urat sărbători luminate și grabnică însănătoșire!
Sectorul Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media