Luni, 12 decembrie, cu binecuvântarea Întâistătătorului Bisericii Ortodoxe din Moldova, ÎPS Mitropolit Vladimir, în incinta Spitalului Clinic al Ministerului Sănătății din Capitală a avut loc încheierea Acordului de colaborare între Sectorul Sinodal Activitate Spirituală în Instituțiile Medicale și Spitalul Clinic al Ministerului Sănătății.
Recunoscând importanţa colaborării în domeniul asistenței spirituale în cadrul instituțiilor medicale, per ansamblu și nemijlocit în cadrul Spitalului Clinic al Ministerului Sănătății, cele două părţi au convenit de comun acord să colaboreze pe bază de parteneriat activ pe multiple planuri de interes, în domeniul asistenței spirituale și a activităților pastoral-misionare în cadrul Instituției.
Acordul de colaborare a fost semnat de către Prof. dr. Gheorghe Ţurcanu, Director al Spitalului Clinic al Ministerului Sănătății și preotul Marin Cij, Președinte al Sectorului Sinodal Activitate Spirituală în Instituțiile Medicale.
La semnarea acordului au mai participat Dna Svetlana Ciobanu, soră medicală şefă, Dna Lucia Plăcintă, soră superioară – secţia Terapie, Dna Natalia Ursu, soră superioară interimară – secţia Geriatrie, preoţii: Mihail Bortă, preot de spital în cadrul Institutului de Medicină Urgentă, Serghei Panaghiu, cleric la biserica „Tuturor Sfinţilor” din capitală şi preotul Veaceslav Bodarev, care a fost desemnat în calitate de preot de spital responsabil pentru această instituţie.
Preotul Marin Cij, Președinte al Sectorului Sinodal Activitate Spirituală în Instituțiile Medicale ne-a informat că astfel de Acorduri au fost semnate până acum cu Institutul de Medicină Urgentă şi Spitalul Municipal Nr.4 din Chişinău. Pe viitor astfel de Acorduri vor fi încheiate cu majoritatea instituțiilor medicale din republică, acestora urmând un Acord general de colaborare ce v-a fi semnat în viitorul apropiat între Mitropolia Moldovei și Ministerul Sănătății.
Sectorului Sinodal Activitate Spirituală în Instituțiile Medicale
Sectorul Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media