Magazine bisericeşti

Magazinul de obiecte şi literatură bisericească

Str. Bucureşti, 119, Mitropolia Moldovei,
mun. Chişinău Tel: 23-20-73

Magazinul "Clopotniţa Moldovei"

Piaţa Marii Adunări Naţionale 1, mun. Chişinău Tel: 22-61-94

0:02, duminică, 28 august, 2016

Preoția se săvârșește pe pământ, dar are rânduiala cetelor cerești

11

Aniversarea a 30 de ani din ziua hirotoniei în treapta de preot a Protoiereului  Mitrofor și Protopopului de Ialoveni Anatolie Stefanov ne oferă deosebita plăcere să îi adresăm sincere și cordiale felicitări, însoțite de calde urări de bine. Cu prilejul acestei sărbători binecuvântate ne rugăm Domnului să îi dăruiască sănătate și putere, pentru a păstori cu demnitate poporul lui Dumnezeu fiind ferit de primejdiile cele văzute și cele nevăzute și pentru a fi în continuare un model de trăire duhovnicească.

 Acest destoinic slujitor a crescut în leagănul unei familii care i-a semănat germenele credinței și i-a îndreptat pașii spre Domnul.

Își amintește cu mare bucurie în suflet de primii pași făcuți în slujirea preoțească. Cele trăite în copilărie s-au îmbinat foarte bine cu cele spuse de un prieten, care studia la Seminarul Teologic din Odesa și care îl îndemnase să se înscrie și el în lista candidațiilor acestui seminar. Bunul Dumnezeu l-a ajutat să izbutească din prima încercare. A fost o mare bucurie faptul că devenise student la teologie. Astfel, pe parcursul celor 4 ani de studenţie, a cântat în corul seminarului, iar acum crede cu desăvârșire că aceasta a fost pronia lui Dumnezeu, căci pe multe căi a fost dus ca să ajungă pe calea cea dreaptă.

Părintele susține că cu desăvârșire pronia lui Dumnezeu a fost și să se căsătorească cu o fiică de slujitor bisericesc. Astfel, în anul 1985 a luat-o de soție pe Veronica Daghii, fiica preotului Ioan, Protopop de Ismail din Eparhia Odesa și Hirson.

   În anul 1986 în Catedrala Adormirii Maicii Domnului din orașul Odesa, părintele Anatolie Stefanov a fost hirotonit în treapta de preot de către Înalt Prea Sfințitul Mitropolitul Serghie (Petrov). Sfinția Sa a slujit acolo timp de trei ani, ca ulterior a revenit în Moldova unde pe parcursul a doi ani a slujit cu multă râvnă într-o parohie din Telenești.

Cu binecuvântarea ÎPS Vladimir a fost numit în calitate de paroh al bisericii cu hramul Sf. Arhangheli Mihail și Gavril din comuna Ruseștii Noi, raionul Ialoveni.  În curând părintele împlinește  25 de ani de când slujește în parohia respectivă. Pe lângă aceasta, din anul 2003 părintele Anatolie Stefanov administrează și Protopopiatul Ialoveni. Sfinția Sa menționează că în acești ani s-au realizat lucruri frumoase și binecuvântate cu ajutorul Bunului Dumnezeu și a oamenilor de bună credință.

,,Pe parcursul acestor ani au fost resfinţite un număr mare de biserici, multe s-au reparat, altele sunt în proces de reconstrucţie și continuă reparaţiile. Tot timpul îndemnăm preoţii să aibă permanent grijă de biserică. Am găsit și o modalitate de a verifica activitatea și felul de administrare al fiecărui slujitor din cadrul protopopiatului. Adunările le petrecem pe rând în parohii diferite. Ne întâlnim cu toţii în rugăciune, apoi discutăm despre diverse probleme, de regulă, despre cele ce ţin de rânduiala bisericească, analizăm, luăm decizii în comun. Mă bucur că s-a înrădăcinat această tradiţie, pentru că este un imbold pentru preot să realizeze cât mai multe. Personal, sunt mulţumit de colegii mei bisericești, avem preoţi buni, chiar foarte buni, care își îndeplinesc cu cinste și demnitate misiunea”.

  Absolvirea Academiei Teologice din Moscova, situată în orașul Serghiev Posad i-a oferit părintelui posibilitatea de a cunoaște destoinici slujitori ai Bisericii Ortodoxe din Rusia și de a obține o fructuoasă experiență care i-a fost de mare ajutor.

  Protopopul de Ialoveni este recunoscător și aduce sincere mulțumiri celor care l-au ajutat și l-au susținut pe parcursul acestor ani de slujire preoțească.

,,Mulțumesc întâi de toate Dumnezeului nostru Cel Slăvit în Treime pentru că m-a făcut vrednic pentru această slujire în treapta preoției. Mulțumesc Prea Sfintei Născătoare de Dumnezeu pentru toată ocrotirea, înțelepciunea și răbdarea pe  care mi-a transmis-o.

Cu profundă recunoștință și considerație îmi îndrept mulțumirile către Înalt Prea Sfințitul Vladimir, Mitropolit al Chișinăului și al Întregii Moldove, încrederea căruia de la început m-a responsabilizat și m-a motivat ca să mă străduiesc cât mai mult la formarea mea duhovnicească și intelectuală. Diversele distincții acordate și sprijinul părintesc primit din partea Sfinției Sale m-a susținut mult în tot acest demers al devenirii mele de acum.

Nu în ultimul rând îmi îndrept gândul cu sentimente de gratitudine și mulțumire către familia mea, colegii bisericești și către enoriași care mi-au fost alături. Le mulțumesc pentru tot suportul și ajutorul oferit în acești frumoși și binecuvântați ani”, ne-a spus părintele.

  Părintele Anatolie este un vrednic exemplu de trăire duhovnicească care nădăjduiește cu mare încredere că vom izbuti să înmulțim în inimile tuturor credință, dragoste reciprocă, răbdare, lumina și căldura duhovnicească care ne va aduce tuturor mântuire sufletească.

Sursa: http://altarulcredintei.md/