Magazine bisericeşti

Magazinul de obiecte şi literatură bisericească

Str. Bucureşti, 119, Mitropolia Moldovei,
mun. Chişinău Tel: 23-20-73

Magazinul "Clopotniţa Moldovei"

Piaţa Marii Adunări Naţionale 1, mun. Chişinău Tel: 22-61-94

12:06, duminică, 31 iulie, 2016

Duminica a VI-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană „Nașterea Domnului”

IMG_0021

În dimineața zilei, Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir, a fost întâmpinat de secretarul mitropolitan și chelar al Catedralei centrale, Prot. mitr. Vadim Cheibaș, care a primit din mâinile Întâistătătorului icoana Sf. Teodor Ușakov (admiral – ocrotitorul marinarilor), cu o părticică din moaștele acestuia.

Sfințenia a fost primită cu multă evlavie de soborul de preoți și diaconi, precum și a numeroșilor credincioși, care au pășit pragul Catedralei  spre a mulțumi lui Dumnezeu pentru binefacerile Sale, dar și pentru a-I cere liniște, pace pentru cei vii și odihnă pentru cei răposați.

În Evanghelia de astăzi, Îl vedem pe Mântuitorul apropiindu-Se cu milă de slăbănogul din Capernaum, pe care l-a întărit cu puterea Sa tămăduitoare. Acesta, spre uimirea tuturor, s-a ridicat îndată şi a plecat acasă sănătos, spre a fi o binecuvântare pentru familie, pe care de mult timp o împovărase prin neputinţa lui (Mt. 9, 6-8).

Prin minunea săvârşită, Hristos Domnul dovedeşte că a fost trimis de Dumnezeu în această lume, pentru ca să ierte şi să vindece. Dacă pe pământ a avut această putere, cu atât mai mult o are acum, când El este preamărit de-a dreapta Tatălui. Această minunată putere divină o revarsă în noi pentru binele nostru sufletesc şi trupesc.

La Sfânta Liturghie s-au rugat peste o sută de veterani marinari, îmbrăcaţi în uniformele de altă dată, care s-au adunat în scuarul din fața Catedralei, aşa cum o fac an de an, în ultima duminică a lunii iulie.

După săvârșirea serviciului divin, Vlădica Vladimir, care între anii 1970-1973 şi-a satisfăcut serviciul militar în termen la Flota Mării Negre, a salutat prezența veteranilor marinari și a pozat împreună cu ei pe scările Catedralei.

Sectorul Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media