În a doua Duminică din Postul Mare, a Sfântului Grigorie Palama, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Mitropolit Vladimir, Preasfințitul Ioan, Episcop de Soroca, Vicar al Mitropoliei Moldovei, a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Catedrala mitropolitană “Nașterea Domnului”. Alături de Episcopul Vicar au coliturghisit Preacucernicul Protoiereu mitrofor Vadim Cheibaș, Secretar mitropolitan, precum și slujitorii sfântului lăcaș.
În cuvântul de învățătură rostit cu această ocazie, PS Ioan a reliefat pe larg aspecte din viața și, mai cu seamă, teologia Sfântului Grigorie Palama, precum și frumusețea învățăturilor duhovnicești ce se desprind din cele două pericope evanghelice ce s-au citit în această Duminică.
Sfântul Grigorie Palama a fost un mare părinte al Bisericii „un călugăr rugător și un om foarte învățat, un om erudit și un mare apărător al credinței ortodoxe”, a spus Preasfinția Sa.
În acest context, Vlădica Ioan a îndemnat credincioșii la trăirea intensă a dreptei credințe, la curățirea sufletului prin post, rugăciune fierbinte și milostenie, „avându-l rugător, îndrumător și mijlocitor pe Sfântul Ierarh Grigorie Palama, să ne învrednicim încă din această viață de cercetarea luminii harului îndumnezeitor al Preasfintei Treimi”.
Sursa: http://ioanmosnegutu.info/