Ziua de astăzi a prilejuit o triplă sărbătoare pentru credincioșii drept-măritori – prăznuirea Tăierii Împrejur a Domnului, pomenirea Sf. Ierarh Vasile cel Mare și începutul Anului Nou pe stil vechi.
Cu acest prilej, Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a săvârșit la Catedrala „Nașterea Domnului” din Capitală o Liturghie praznicală care s-a bucurat de prezența a numeroși creștini, după care a fost oficiat un Tedeum de mulțumire.
Sinaxarul acestei zile amintește că: „De la Sfinții Părinți am luat obiceiul să sărbătorim, după încheierea anului calendaristic, Tăierea împrejur cea după trup a Domnului nostru Iisus Hristos. Domnul a primit aceasta, ca să înlăture rânduiala Legii Vechi și să pună în loc tăierea împrejur cea după Duh cea nefăcută de mână.
Hristos a fost tăiat împrejur în a opta zi de la naștere și această tăiere împrejur era simbolul credincioșiei, al alegerii și al binecuvântării pentru evrei, o binecuvântare specială pentru poporul ales din partea lui Dumnezeu și un semn de fidelitate, de jertfelnicie pentru a împlini voia lui Dumnezeu și a nu mai trăi după voia instinctelor, ci după voia Duhului.
Adresându-se binecredincioasei adunări, Vlădica Vladimir a vorbit despre importanța fiecărui eveniment în parte dintre cele trei și despre felul cum trebuie să petreacă un bun creștin această zi însemnată. Totodată, Înaltpreasfinția Sa a adresat un cuvânt de felicitare tuturor credincioșilor care poartă numele de Vasile, îndemnându-i să ia aminte la viața marelui luminător și să-i ceară în tot timpul vieții mijlocirea în fața Dreptului Judecător.
În continuare, Întâistătătorul a urat tuturor un An Nou îmbelșugat, plin mai ales de roade duhovnicești și de realizări frumoase, toate spre lauda și preamărirea lui Dumnezeu, iar mai apoi, tradițional, enoriașii au fost semănați de către Mitropolit și de către slujitori.
Biroul de presă al Mitropoliei