Magazine bisericeşti

Magazinul de obiecte şi literatură bisericească

Str. Bucureşti, 119, Mitropolia Moldovei,
mun. Chişinău Tel: 23-20-73

Magazinul "Clopotniţa Moldovei"

Piaţa Marii Adunări Naţionale 1, mun. Chişinău Tel: 22-61-94

14:35, duminică, 10 ianuarie, 2016

În Duminica după Nașterea Domnului, ÎPS Mitropolit Vladimir a liturghisit la Catedrala mitropolitană

_MG_1584

În dimineața zilei, Vlădica Vladimir dimpreună cu soborul preoțesc al Catedralei mitropolitane, a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în prezența a numeroși credincioși veniți pentru a asculta înțelepciunea Evangheliei și pentru a primi hrana sufletească întăritoare și ziditoare pentru fiecare creștin.

În timpul serviciului divin, Întâistătătorul a hirotonit în treapta de preot pe diaconul Mihail Jeverdan, pe seama parohiei cu hramul  în cinstea Icoanei  Maicii Domnului „Bucuria tuturor celor necăjiți” din Capitală, oferindu-i și prima distinctiție bisericească – dreptul de a purta Bederniță.

Nou-hirotonitul a primit felicitările Înaltpreasfinției Sale pentru acest important pas în viața sa duhovnicească, cu nădejdea că își va dedica toate forțele pentru luminarea poporului binecredincios și pentru mărirea Bisericii lui Hristos. La rândul său, părintele Mihail a mulțumit Mitropolitului pentru îndrumarea părintească și pentru sfaturile prețioase, precum și slujitorilor prezenți la hirotonie pentru susținere și rugăciune.

În continuare, Arhiereul, preoții și poporul au mulțumit Domnului pentru toate binefacerile Sale și au cerut binecuvântarea lui Hristos pentru toată fapta cea bună și ferirea de orice uneltire vărjmașă.

Or anume prin rugăciune se și manifestă cel mai bine dragostea Întâistătătorului pentru propor și prețuirea popoprului pentru cel care duce făclia pe calea mântuirii. Acest exemplu al unității creștine poate fi observat de fiecare dată când Vlădica Vladimir este în mijlocul credincioșilor, ridicând mâinile către Cer și binecuvântând în numele Domnului pe cei veniți cu smerenie să aducă laudă Atotțiitorului.

Atmosfera sfintelor sărbători de iarnă s-a simțit și de această dată în mijlocul credincioșilor, aceștia ascultând și intonând dimpreună cu corul Catedralei frumoasele colinde strămoșești, care veacuri de-a rândul aduc poporului nostru vestea Nașterii Mântuitorului Hristos.

Iar cel mai îmbucurător este faptul că în astfel de momente de o deosebită solemnitate duhovnicească, în biserică pot fi observați și mulți tineri, care după datina străbună cinstesc pe Dumnezeu, purtând mai departe în suflete Legea creștinească spre mântuire și propășire.

Biroul de presă al Mitropoliei