Magazine bisericeşti

Magazinul de obiecte şi literatură bisericească

Str. Bucureşti, 119, Mitropolia Moldovei,
mun. Chişinău Tel: 23-20-73

Magazinul "Clopotniţa Moldovei"

Piaţa Marii Adunări Naţionale 1, mun. Chişinău Tel: 22-61-94

15:26, vineri, 8 ianuarie, 2016

Protoiereul mitrofor Ilie Prisacari petrecut pe ultimul drum

SAM_6789

A fost petrecut pe ultimul drum un vrednic și înțelept slujitor al Altarului din ținuturile Drochiei – părintele Protoiereu mitrofor Ilie Prisacari, care a păstorit mai mulți ani la rând turma binecredincioasă din parohia „Sf. Arhangheli Mihail și Gavriil” din s. Chetrosu, r. Drochia.

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Mitropolit Vladimir, Sfânta Liturghie a fost oficiată de către Prot. mitr. Pavel Vuluța, Protopopul raionului Drochia.

Sfinția Sa a adresat rudelor și numeroșilor fii și fiice duhovnicești ai părintelui Ilie, mesajul de condoleanțe al Chiriarhului, în care se menționează mai ales îndemnul Mitropolitului pentru toți cei care l-au cunoscut și l-au apreciat pe nou-adormitul rob al lui Dumnezeu, de a se ruga Mântutiroului pentru odihna vrednicei sale slugi alături de cei drepți, dar mai ales de a se ruga ca Bunul Dumnezeu să dea tuturor putere și înțelepciune, spre a urma pilda cea bună a părintelui Ilie Prisacari.

Părintele Prototop a transmis condoleanțe din numele său personal și al tuturor confraților slujitor din circumscripție, menționând că amintirea părintelui Ilie va rămâne vie în sufletele celor care s-au bucurat de mângâierea și îndrumarea sa,  pătrunzătoare ca o lumină călăuzitoare spre veșnicie.

A urmat Slujba Prohodului, condusă de către PS Anatolie, Episcop de Cahul și Comrat, cu participarea soborului preoțesc și a numeroși credincioși.

***

Preacucernicul Protoiereu mitrofor Ilie Prisacari s-a născut la 16 iulie 1943 în s. Cotova r. Drochia, din părinți țărani simpli și credincioși. Studiile Teologice le-a făcut la Seminarul din Odesa, absolvind în anul 1977. A fost hirotonit Diacon în  1975 și  Preot în 1977. A slujit ca preot de mir în mai multe localități din țară, iar din anul 1990 este numit Paroh al bisericii cu hramul „Sf. Arhangheli Mihail si Gavriil” din s. Chetrosu r. Drochia.

Mai bine de un deceniu, părintele Ilie a îndeplinit și funcția de Duhovnic al Protopopiatului Drochia.

A dus o intensă activitate pastorală în rândurile credincioșilor, fapt pentru care a primit majoritatea distincțiilor bisericești.

Veșnica lui pomenire!