Mitropolitul Ilarion (Alfeiev) de Volokolamsk, șeful Departamentului Patriarhiei Moscovei pentru Relații Externe Bisericești (DECR), s-a adresat sesiunii comune a Consiliului Federației și a Dumei de Stat, dedicata problemelor pe care le implica lupta împotriva terorismului.
„În numele Sanctității Sale Kirill, Patriarhul Moscovei și al Întregii Rusii, și în numele întregii Biserici Ortodoxe Ruse, aș dori încă o dată să exprim condoleanțe profunde si sincere, tuturor celor care i-au pierdut pe cei dragi în accidentul de avion din Sinai.
Rusiei i s-a declarat război. Acesta a fost declarat de către un grup criminal terorist, care isi spune „Statul Islamic”, și care a devenit notoriu pentru faptele sale monstruoase, din întreaga lume.
Trebuie să ne fie clar, că nu este un război al unei confesiuni religioase cu o alta. Chiar noțiunea de „terorism religios” ne duce in rătăcire. Nu există niciun fel de terorism religios. Cei care au declanșat acest război nu merită să fie numiti credincioși. Ei sunt sataniști, deoarece fac voia celui rau, aducând durere oamenilor, moarte și distrugere. Acestia sunt blestemati de liderii religioși de toate confesiunile și de oamenii obișnuiți – credincioși și necredincioși deopotrivă, din întreaga lume. Și, singura modalitate de a face față acestora, este aceea de a-i distruge sistematic și intenționat, de a-i elimina de oriunde s-ar ascunde, in grup și individual, pentru ca fiecare dintre ei reprezintă o amenințare pentru zeci, sute și mii de vieți.
Întreaga comunitate mondială trebuie să se unească în lupta împotriva terorismului. Evenimentele din ultimele săptămâni au subliniat necesitatea acută de a crea rapid un mecanism real, care sa se opuna terorismului la nivel global. Sunt necesare acțiuni, nu cuvinte. Iar contradicțiile dintre state și diferențele privind problemele politice ar trebui să fie date la o parte.
Să ne amintim ultimul mare război. Cetățenii Uniunii Sovietice, America, Marea Britanie și Franța au luptat cot la cot, în el. Nu existau, oare, contradicții grave și profunde între țările din Coalitia anti-Hitler? Dar aceste contradictii au fost lasate deoparte, atunci când a fost nevoie sa fie invinsa aceasta plaga.
A venit timpul să ne mobilizam împotriva noii plagi, să ne mobilizam și să câștigam. Dar, simultan cu distrugerea benzilor armate deja existente, cea mai importantă sarcină este aceea de a asigura prevenirea terorismului. Și, aici, este necesar să se stabilească o altă coaliție – una care să-i unească pe liderii seculari și religioși. Este necesară această coaliție, mai presus de toate, în scopul protejarii poporului nostru, în special a tinerilor, in fata influenței ideologiei criminale, care utilizează sloganuri religioase ca acoperire.
Războiul împotriva terorismului este un război în domeniul spiritual. Principalul front trece prin sufletele oamenilor. Din acest motiv, ar trebui să ne luptăm împotriva terorismului, nu numai pe scena ostilităților, ci în primul rând pe câmpul de luptă din suflete și inimi.
Ceea ce s-a întâmplat cu un student de la o universitate mare de stat, recrutat de teroriști, ar trebui să ne slujeasca drept avertisment serios. Dacă nu luăm măsuri urgente, vor exista mult mai multi astfel de băieți si de fete, studenți, in scurt timp.
Ce implica aceste măsuri? Mai întâi de toate, educarea copiilor și a tinerilor, in respectarea religiilor tradiționale. Nu este un secret pentru nimeni faptul că extremismul sub stindardul religiei este dezvoltat, în primul rând, pe terenul analfabetismului complet în chestiunile religioase, atunci când oamenii fără conștiință sau fara orientări morale pozitive pretind ca Islamul este ceea ce nu este Islam și fac apel la oameni în numele lui Allah, sa comita infracțiuni grave care vin în contradicție cu însăși esența religiei.
Este timpul, în sfarsit, sa dispara perceptia separarii Bisericii de la stat și a școlii de Biserica, pornindu-se de la premiza ca religia nu ar trebui sa fie in mod direct prezenta în spațiul educației seculare. Astăzi, ca niciodată înainte, este necesară predarea Bazelor Culturii Religioase în școală (Ora de Religie), iar această experiență ar trebui să fie extinsa. Copiii noștri trebuie să cunoasca adevărul despre religii, nu minciuna pe care sataniștii le-o insufla credincioșilor.
Noi ar trebui să lucram la crearea unui domeniu academic teologic în spațiul educației seculare, cu toate consecințele de rigoare, inclusiv cu dreptul de a fi acordate grade academice recunoscute de stat în această disciplină. Cum se raporteaza asta, la problema terorismului? In modul cel mai direct. În contextul rusesc, teologia – nici laica, nici „super-confesionala”, așa cum unii încearcă să ne-o impună, după moda Vestului, ci raportata la confesiunile tradiționale – poate deveni o platformă unică de cooperare între religiile tradiționale ale țării noastre.
Este timpul sa respingem clișeele liberale. Trebuie sa ne fie frica, nu de religie, ci de ignoranța în materie religioasa. Trebuie sa ne temem, nu de atat de uzitatul „clericalism”, care este utilizat de occidentaliști pentru a intimida publicul din tarile noastre, ci de ceea ce s-ar putea intampla în cazul în care copiilor și tinerilor noștri le sunt tăiate sursele cunoștințelor adevărate despre religie.
O responsabilitate specială revine astăzi clerului diferitelor confesiuni religioase. Un rol important le revine liderilor islamici, care sunt chemați să vegheze neobosit pentru ca credincioșii lor să inteleaga ca ceea ce teroriștii prezinta drept Islam, nu este Islam.
Este necesar ca atat comunitățile de stat cat și religioase, prin eforturile lor comune, sa promoveze conservarea valorilor tradiționale în sanul poporului nostru, pe care viața lor a fost zidita timp de secole.
Tinerii europeni nu ar fi putut fi recrutati în rândurile militanților, atat de masiv, dacă valorile spirituale și instituția familiei nu ar fi fost ruinate, și dacă consumismul, perversiuni sexuale și ideologia profitului nu ar fi fost inoculate în ei atât de constant, în ultimele decenii.
Multiculturalismul, atât de popular în Europa, presupune nu atat egalitatea tuturor religiilor, cat de fapt absența lor din spațiul public, fiind pe deplin epuizat și discreditat astăzi. Ideologic, Europa nu are nicio arma împotriva teroriștilor. Doar o Europă puternică și care nu se rusineaza de rădăcinile ei și de propria identitate religioasă, va fi capabila să se opună fanaticilor care sunt atât de siguri de corectitudinea lor, incat nu-si cruța viața proprie, pentru a distruge viețile altora.
Rusia trebuie să joace astăzi un rol unic. Milioane de oameni din Orientul Mijlociu sunt în căutarea Rusiei, ca speranță. Într-adevăr, ei au sperat in Vest, de o lungă perioadă de timp, dar nu s-au ales cu nimic. Rusia a devenit un lider mondial, astăzi, în lupta împotriva ciumei terorismului, și prin aceasta vedem rolul istoric al poporului nostru, bazat pe valorile și idealurile creștine spirituale și morale, cu respect deplin fata de credincioșii altor religii tradiționale.
Cu toate acestea, intrucat Rusia însăși s-a trezit în fruntea luptei cu răul global, riscurile sunt în creștere, totodata, tragedia aeriana din Sinai demonstrandu-ne acest lucru. Plecându-ne capetele noastre înaintea memoriei tuturor morților, să ne promitem astăzi, nu, nu că ii răzbunam, ci ca vom face tot ceea ce depinde de noi pentru a preveni ca un astfel de lucru sa se mai intample”.
sursa http://lonews.ro