În după-amiaza zilei, un grup de credincioși ortodocși din Milano, Italia, printre care și moldoveni, însoțit de către Preacuviosul Părinte Arhimadrit Ambrozie (Makar), originar din Ucraina, paroh al bisericii Ambrozie de Mediolanum, din Milano, au vizitat Palatul Mitropolitan, unde, întâlnindu-se cu Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova, au adresat Înaltpreasfinției Sale alese cuvinte de felicitare cu prilejul aniversării a 26 de ani de slujire arhierească.
Arhim. Ambrozie (Makar) a urat Mitropolitului ca și de acum înainte, slujirea în treapta de Arhipăstor al Bisericii noastre să fie marcată de lucrări edificatoare pentru întreaga societate, realizate prin prisma învățăturii Sfintei Evanghelii.
Preacuvioșia Sa, precum și toți cei prezenți, și-au manifestat speranța că, cu ajutorul lui Dumnezeu, Vlădica Vladimir va fi păzit de toate relele cele văzute și nevăzute, fiind ținut sănătos încă mulți ani înainte.
Mulțumind cordial oaspeților pentru această frumoasă vizită, dar și pentru urările călduroase, Mitropolitul a dialogoat cu Părintele Arhimandrit și cu credincioșii prezenți despre viața Bisericii Ortodoxe din Italia, nădăjduind că și de acum înainte atât moldovenii, precum și ceilalți frați întru credință care se află departe de baștină, vor ști să păstreze nestinsă flacăra Credinței Dreptmăitoare și prin ea, vor rămâne fideli înțelepciunii strămoșești.