Mitropolitul Ardealului, ÎPS Laurențiu Streza a declarat într-un interviu acordat AGERPRES, că Biserica Ortodoxă Română nu se opune canonizării părintelui Arsenie Boca, cel supranumit de credincioși „Sfântul Ardealului”.
Mai mult, mitropolitul Ardealului mărturisește că „ar fi cel mai fericit om din lume să poată să semneze și el pe actul de canonizare”. ÎPS Laurențiu recunoaște că întâlnirile sale cu părintele Arsenie Boca au fost „providențiale”.
Arsenie Boca este căutat tot mai mult și de tot mai mulți creștini. Unii nu au nicio reținere în a săruta copacul din vecinătatea mormântului său, unde cineva a scrijelit în urmă cu ani de zile, un semn al crucii, fără să fie nimic sfânt acolo, alții aruncă bani în pârâul ce trece prin curtea mănăstirii Prislop sau la mănăstirea Sâmbăta de Sus, unde există o fântână a părintelui, confundând astfel această fântână cu Fontana di Trevi din Roma, unde se spune că dacă arunci o monedă, ți se îndeplinește o dorință. Mitropolitul Ardealului îndeamnă însă pe toată lumea să-l caute pe Dumnezeu, căutându-l pe Arsenie Boca, așa cum acesta a lăsat scris în cărțile sale și cum le-a spus tuturor pe care i-a întâlnit, multora schimbându-le viața cu sfaturile sale.
Părinte mitropolit, cum vedeți fenomenul de la Mănăstirea Prislop, unde mii de credincioși se adună mai ales la sărbătorile mari, la mormântul părintelui Arsenie Boca?
-Sunt două fenomene care se petrec acolo și nu numai la Prislop, pe unde a fost părintele, ci și pe la Sâmbăta, unde e fântâna părintelui, avem obiecte care ne amintesc de el. E altarul unde slujim. Există o pietate a credincioșilor, un respect, o prețuire față de această personalitate. Pentru că el e deocamdată o personalitate a bisericii, care a trecut printr-o vreme dificilă, a trecut prin toate restricțiile societății, dar a reușit să facă o mulțime de ucenici, vorbind în sensul acesta, duhovnicesc. După moartea sa, mulți vin acolo, la Prislop și e firesc.
Se înmulțește numărul credincioșilor care îl caută pe părintele Arsenie Boca?
–Crește mereu, numărul acestora crește.
Cum vă explicați asta?
Asta este o lucrare a lui Dumnezeu și noi o urmărim, nu trebuie să ne-o explicăm. El a fost un om care nu a acceptat compromisul și le-a spus lucrurilor pe nume și atunci când a trebuit să facă închisoare pentru asta.
Vorbeați despre două fenomene înregistrate în rândul celor care îl caută pe părintele Arsenie Boca. Care sunt acestea?
-Sunt două fenomene, un fenomen firesc, al oamenilor credincioși, al oamenilor echilibrați, care nu se duc acolo nici să arunce un ban undeva, ca să câștige nu știu ce, nici să își pună un pomelnic ca să aibă un folos imediat, ci se duc pentru bucuria de a face un pelerinaj la un loc binecuvântat, la o mănăstire care e un loc sfințit și sfințitor și se întorc cu bucuria aceasta, a unui pelerinaj, cu atât mai mult, dacă se duc într-o zi de sărbătoare și sunt atâtea mii de oameni acolo, toate acestea sunt niște lucruri firești pe care Dumnezeu le binecuvântează și la care contribuie și personalitatea respectivă (a părintelui Arsenie Boca n.r.). A doua categorie sunt curioșii și între aceștia și curiozitatea are două nuanțe. Cei care doresc să caute peste tot, poate nu sunt mulțumiți de ce au găsit, dar vor să găsească ceva mai mult. Mai sunt și curioșii care vin indecent îmbrăcați, care vin fără niciun fel de sentiment, care sunt totuși atinși de curentul acesta spiritual, simt ei că e ceva deosebit de discoteca de noapte.
Mulți caută o minune când vin la mormântul părintelui de la Prislop?
-Da ( o minune n.r.) și dacă se întorc fără să sesizeze ei că s-a întâmplat, pot ajunge la un fel de neîncredere și mai caută în altă parte. Și în privința asta, eu cunosc un caz din acesta, când doi prieteni de-ai mei s-au dus, o familie. Au avut probleme cu copilul și s-au rugat la părintele (Arsenie Boca n.r.), ea mai pioasă, el de colo a spus: Hai părinte! Spune-ne odată! Arată-ne și nouă un semn! Și atunci, copilul care a avut probleme și nu mai vorbea, copilul a strigat: Tată! Și în momentul acela omul a spus: Mulțumesc, Doamne! Mulțumesc, părinte! pentru că Dumnezeu lucrează.
Considerați aceasta o mărturie pentru canonizare? Și noi am auzit mergând la mormânt alte istorisiri din acestea…
– Sunt foarte multe. Noi le reținem cu discernământ. Se consemnează în memoria, în conștiința eclezială a drept credincioșilor creștini, care ea va fi cea care va determina biserica să cerceteze, să studieze cazul și să procedeze la o eventuală canonizare. Aceasta o luăm așa, e posibilă, e potențială.
Credeți că e posibilă canonizarea părintelui Arsenie Boca? Cât timp trebuie să mai treacă?
Poate să fie rapid, poate să mai treacă timp, depinde de voia lui Dumnezeu. Îmi cereți un lucru…. Eu pot să fac această mărturisire, că aș fi cel mai fericit om din lume, membru al Sfântului Sinod, cu atât mai mult că l-am cunoscut pe părintele, să pot să semnez și eu pe actul de canonizare.
Credincioșii nu vă cer și dumneavoastră personal, canonizarea părintelui?
–Am primit de la unii credincioși bine intenționați, adeziuni prin care spun: Vrem canonizarea Sfântului Arsenie! Am primit scrisori. Am spus să fie liniștiți, manifestați-vă credința așa cum se cuvine, că Dumnezeu, la vremea potrivită, El va hotărî.
Biserica de la Prislop e neîncăpătoare pentru miile de oameni care vin la mormântul părintelui. Veți face o biserică mai mare?
– Din punct de vedere practic, firesc, al desfășurării tuturor evenimentelor și a slujbelor și a rânduielilor bisericești, acolo e nevoie de o biserică mare. Este o poiană la intrare unde se pretează o biserică frumoasă.
Când o să puneți piatra de temelie a noii biserici?
– Anul acesta mergem precis. O să pregătim locul. Stabilim, punem o cruce și piatra de temelie. Ca și hram, ar putea fi Sfântul Arsenie, că e Arsenie cel Mare. Poate să fie o mănăstire a Maicii Domnului.
L-ați cunoscut pe părintele Arsenie Boca. Cum a fost întâlnirea cu el?
-Nu oricine și dintre cei care ar fi dorit să se ducă, ar fi putut să ajungă acolo. Părintele se ferea. Părintele a pictat ani de zile la o biserică, la Drăgănescu, a tot lungit-o, numai ca să stea de vorbă cu oamenii. Prima dată când am fost la părintele, am fost înainte de a mă căsători. Eram proaspăt absolvent de facultate. După aceea, am mers la părintele, când am fost să vin la facultate ca profesor și i-am spus că diferența dintre mine și magistrul meu este ca între Dealul Ocna și Muntele Everest. Și a zis: Lasă, du-te tu acolo ca să faci lucruri pe care trebuie să le faci și pe care nu le-a făcut magistrul tău.
Nu v-a surprins ce v-a spus?
– M-a surprins, dar am zis să ascult și când am venit, după Revoluție, la facultate, s-a transformat catedra mea, care era de Liturgică, Pastorală și Artă Creștină, s-a despărțit în trei discipline și s-a transformat în Teologie Liturgică și a trebuit să adaug și eu ceva din partea spirituală. Iar când am fost la doctorat, am mai fost de câteva ori. Dânsul picta, mi-a explicat toată pictura. Am mai stat uneori alături și îmi spunea: Stai și ascultă! Îmi dădea și sfaturi practice, îmi spunea dacă există o acțiune împotriva bisericii, cea mai periculoasă e cea din interior, promovarea în interiorul bisericii a persoanelor care nu sunt demne. De aceea mi-a zis când e un băiat cuminte și bun, nu îl lăuda în școală, că îl dărâmă toți. Spune: E de treabă! Îmi aduc aminte de lucrurile acestea. Întâlnirile acestea au fost pentru mine, în momentele cruciale ale vieții de preot și profesor de teologie, au fost providențiale. Pentru că îmi spunea că vin mulți și nu ascultă.
E adevărat că putea citi omul?
–Da, însă faptele prețioase ale lui au fost cele ale vieții sale, viața de creștin, ca un teolog.
Ce îi sfătuiți pe credincioșii care merg și de Paști la mănăstirea Prislop sau la alte mănăstiri unde acesta a fost?
– Fiecare să meargă în suflet cu rugăciunea pe care o înalță acolo, la mănăstire, către Dumnezeu, pentru că Dumnezeu este autorul minunilor, a faptelor minunate care vin. Dumnezeu știe cum ne ajută. Nu le-am permis nici preoților să ajungă a face icoane sau a alcătui acatiste, pentru că deja există un acatist (al părintelui Arsenie Boca n.r.) care nu corespunde, el trebuie revizuit, sunt niște lucruri aberante trecute acolo de oameni nepricepuți, care poate au avut intenții bune.
Acatistul părintelui Arsenie Boca nu e lăsat de părintele?
– E făcut de un părinte de la Sâmbăta, care nu știu câte clase avea, care îl confundă pe cel lăudat în paraclis, cu Hristos. Și alte lucruri care sunt făcute doar așa, din exces. Părintele nu permitea…Am văzut odată când, o persoană, când trăia părintele, a luat piatra cu care părintele ascuțea coasa, că el cosea, și i-a zis: Părinte, piatra asta o duc acolo și …! La care părintele i-a spus: Măi, arunc-o jos! Dacă cuvintele pe care ți le-am spus eu, care sunt cuvinte dumnezeiești inspirate nu te-au transformat pe tine, nu te face piatra asta! Bigotismul e o boală.
Deci „testamentul părintelui” a fost ca noi să credem în Dumnezeu?
–„Testamentul” lui a fost ca oamenii să fie credincioși, cu o credință puternică, vie, o viață credincioasă, nu o credință declarativă, pentru că Dumnezeu există și dacă noi nu credem. Era un om foarte echilibrat, un om care diferenția cele spirituale de cele materiale, nu le-a amestecat niciodată și a reușit prin tot ce a făcut și ce a lăsat, ca cele materiale să vorbească acum despre spiritual. Câtă modestie! Părintele și-a scris pe cruce, el și-a făcut o cruce de lemn simplă, pe care a scris: Monahul Arsenie. Ce vreți mai mult? Dacă nu, știți ce era acum acolo?! Cel mai grozav monument. A rămas ca monumentul în sine să fie florile cinstirii, aduse de credincioși, îngrijite de maici.
–Biserica se opune canonizării lui Arsenie Boca?
– Biserica nu se opune (canonizării n.r.). Noi respectăm slujirea pe care a avut-o el. Noi îl cinstim și la Sâmbăta o să facem un parc în fața altarului făcut de dânsul, acolo cine vrea poate să stea. Deja am pus piatra de temelie și pentru o bisericuță, un schit la izvorul părintelui, o fântână a părintelui. La Sâmbăta, mai există sus o chilie săpată în piatră, va trebui să controlăm fenomenele acestea, să fie cu o rânduială. Acolo s-a apucat unul la fântâna părintelui, a pus niște bănci și lua banii oamenilor că stăteau pe bancă și i-am spus: Măi nene, dacă iasă o dată părintele la tine, pe unde fugi? Ce faci?