În perioada 7-10 iulie, la Iaşi a avut loc cea de a VIII-a ediţie a Masterclas-ului Internaţional de Cânt Bizantin. Evenimentul a fost organizat de Asociația Culturală „Byzantion” și de Universitatea de Arte „George Enescu”, în parteneriat cu Mitropolia Moldovei și Bucovinei și Primăria Municipiului Iași.
Invitatul special de anul acesta a fost Panagiotis Neochoritis, protopsalt al Catedralei Mitropolitane Sfântul Gheorghe din Neopolis (Tesalonic), care a susţinut mai multe cursuri de interpretare. Împreună cu cei patru copii ai săi, dar şi cu câţiva colaboratori, domnul Neochoritis a arătat practic cum pot fi folosite instrumentele tradiționale grecești, pentru înțelegerea glasurilor din muzica bizantină. Încă din prima zi, el a subliniat nevoia de a învăța muzica bizantină sub îndrumarea directă a unui dascăl. Pe lângă aceasta, în cea de-a patra zi a răspuns întrebărilor cursanţilor adunate pe parcursul cursurilor.
Dimineţile au fost dedicate participantelor, prin cursul pentru ansamblu feminin cu soprana Mihaela Grăjdeanu, Miriam Marinou și conferențiar dr. Maria Alexandru. După-amiaza, cursanţii au putut participa la cursul opţional de kanonaki a prof. univ. dr. Maria Alexandru, precum şi la seria de cursuri practice de interpretare psaltică susţinute de prep. univ. drd. Adrian Sîrbu.
Ca şi în anii trecuţi, cursanţii au putut cânta la strană, de data aceasta la slujba de priveghere în cinstea Sfinților Epictet și Astion, ce a avut loc marţi, 7 iulie, la biserica „Sfântul Sava” din Iași.
În cadrul acestei ediţii au susţinut prelegeri prep. univ. drd. Adrian Sîrbu („Stilul ecfonetic. O analiză a modelelor de lecturare a Evangheliei”), conf. univ. dr. Maria Alexandru („Genul papadic. Școala muzicală de la Putna”), diac. muzicolog Cornel Constantin Coman („Balansul emotiv în imnografia bizantină”), lect. univ. dr. Zamfira Dănilă („Genul heruvic în colecţiile de repertoriu româneşti tipărite de secol XIX”). De asemenea, echipa de Paleografie a Universităţii „Aristotelis” din Tesalonic, îndrumată de conf. univ. dr. Maria Alexandru, în colaborare cu Grupul psaltic „Floralia” al Secției de Muzică Religioasă din cadrul Universităţii de Arte „George Enescu” din Iași, îndrumat de lect. univ. dr. Zamfira Dănilă au susţinut mai multe prezentări („De la Sistima Veche la Sistima cea Nouă. Aportul celor Trei Dascăli”, „Istoria muzicologiei bizantine pe scurt” şi „Muzica Bizantină și meloterapia”).
Cea de a VIII-a ediţie a Masterclass-ului Internaţional de Cânt Bizantin s-a încheiat în seara zilei de vineri, 10 iulie, în Catedrala Mitropolitană din Iași, unde a avut loc concertul extraordinar de muzică bizantină intitulat „Psaltichia – rugă, artă, știință”. Au participat Corul mare al participanților la Masterclass dirijat de prep. univ. drd. Adrian Sîrbu, Corul Feminin Grec din Atena, dirijat de Miriam Marinou, precum şi Corul academic „Byzantion” dirijat de prep. univ. drd. Adrian Sîrbu. La finalul concertului, membrii celor trei coruri au cântat împreună troparul Sfintei Cuvioase Parascheva.