Asociația Familia Tradițională și Departamentul Pro Vita al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, cu sprijinul membrilor Clubului Fotografilor Iaşi, organizează în perioada 18-28 mai 2015, concursul de fotografie „Vise de copil în ramă”.
Concursul se va desfăşura în cadrul evenimentului „Săptămâna pentru familie” – 2015 şi are două secţiuni: adulţi şi liceeni. Cei interesaţi pot trimite la adresa [email protected] trei fotografii care să surprindă cele şapte nevoi ale copilului (de a fi iubit aşa cum este, de a fi valorizat pentru ce face, de a vorbi despre ce simte, de a fi ascultat în registrul în care vorbeşte, de a visa, de intimitate, de a-şi influenţa spaţiul). Fotografiile vor fi jurizate de membrii Clubului Fotografilor Iaşi, 30 dintre acestea urmând a fi selectate pentru a fi expuse în Palas Mall, în perioada 1-7 iunie 2015. Regulamentul complet al competiţiei poate fi găsit pe siteul www.marsulpentrufamilie.ro – secțiunea „Concurs”.