A treia duminică după Paşti este dedicată femeilor mironosiţe care primele au primit vestea Învierii. În Biserica Ortodoxă Duminica Mironosiţelor este de asemenea și ziua dedicată în special cinstirii tuturor femeilor. Pentru creştini se doreşte evidenţierea valorii şi aprecierii femeii în general, în calitatea ei fie de soră, mamă, bunică, soţie, fiică ori prietenă.
Astfel această duminică a fost una deosebită și pentru tinerii din Asociația Studenților Creștini Ortodocși, atât prin dorința lor de a aduce cât mai multă lumină și bucurie cu prilejul acestei frumoase sărbători în sufletele semenilor, cât și prin implicarea în mai multe activități.
În dimineața zilei tinerii au participat alături de ceilalți enoriași ai bisericii Universității de Stat din Moldova la Sfânta Liturghie, oficiată de un sobor de preoți în frunte cu Preotul paroh Octavian Moșin.
După care tinerii din ASCO, împărțiți în mai multe echpe, s-au îndreptat către parcurile din capitală pentru a felicita cu prilejul acestei frumoase sărbători femeile creștine, ei au împărțit pliante infomative, și au oferit în dar buchete de flori.
Iar alți câțiva membrii ai ASCO și-au îndreptat pașii către Institutul Oncologic din Chisinau, dorind să aducă o mică bucurie și celor mai triști ca ei. Astfel tinerii au mers în mai multe secții ale Insitutului Oncologic, oferind flori femeilor și dorindu-le sănătate, pace, bucurie și ajutor de la bunul Dumnezeu pentru a se vindeca cât mai curând.
Iar în seara acestei duminici în Biserica Universităţii de Stat din Moldova a fost organizat un concert de suflet dedicat zilei femeilor mironosiţe. Pentru cei prezenți au evoluat corurile „M. Berezovschi” al bisericii USM – dirijor prof. V. Ciolac, „Buna Vestire” din parohia Sălcuţa, Căuşeni – dirijor pr. Nicolae Jelihovschi, „Întâmpinarea Domnului” al Asociaţiei Studenţilor Creştini Ortodocşi – dirijor V. Pozneacov. Iar o surpriză a serii a fost colectivul gimnaziului din s. Piatra, Orhei.
Cu un mesaj de felicitare către femei a venit pr. Vasile Gulivati și pr. Octavian Moșin. Iar la finalul acestul concert de suflet cei mai activi membrii ai ASCO au primit diplome pentru implicarea activă în activitățile Asociației Studenților Creștini Ortodocși, iar tuturor femeilor prezente li s-au oferit în dar flori.
La final, cu toţii au luat parte la agapa frăţească, organizată prin stăruința tinerilor din ASCO.
O zi deosebită pentru ASCO,
Slavă Lui Dumnezeu pentru toate!
Sursa: www.tineretulortodox.md