Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului MItropolit Vladimir, Preasfinţitul Ioan, Episcop de Soroca, Vicar al Mitropoliei Moldovei şi Prot. Mitr. Vadim Cheibaş, Secretar Mitropolitan, au participat la conferinţa internaţională „Educaţia Profesională şi Necesităţile Economice în Regiunea Mării Negre”, desfăşurată în cadrul Palatului Republicii.
Evenimentul a demarat cu un cuvânt de salut al Domnului Victor Ţvircun, Ambasador, Secretar General al Secretariatului Internaţional Permanent al Organizaţiei de Cooperare Economică la Marea Neagră, care a prezentat numeroşilor participanţi programul şedinţei, punctând cele mai importante subiecte de pe ordinea de zi, după care au fost prezentate mesajele de salut ale Preşedintelui Republicii Moldova, Domnul Nicolae Timofti şi a Domnului Ban Ki-Moon, Secretar General al Naţiunilor Unite.
În continuare au luat cuvântul Domnul Gheorghe Duca, Preşedinte al Academiei de Ştiinţe a Republicii Moldova, Domnul Octavian Calmâc, Vice-Ministru, Ministru al Economiei a Republicii Moldova, Domnul Umberto de Pretto, Secretar General al IRU.
La rândul lor, reprezentanţii Bisericii Ortodoxe din Moldova, au transmis mesajul de salut al Înaltpreasfinţitului Mitropolit Vladimir, exprimându-şi speranţa că acest eveniment de importanţă internaţională va contribui la consolidarea colaborării între popoarele din Regiunea Mării Negre, pentru binele comun.
În continuarea evenimentului, au fost puse în discuţie următoarele subiecte: Problemele calităţii în educaţia formală, Educaţia şi rolul tehnologiilor informaţionale şi de comunicare, Concluziile şi recomandările conferinţei.