Iubiți frați și surori întru Hristos, confrații noștri aflați de ani buni peste hotarele țării în Italia, și-au dorit foarte mult ca și în bisericile și comunitățile ortodoxe pe care le frecventează să fie adusă spre închinare marea sfințenie a Ortodoxiei Moldave – Icoana Făcătoare de Minuni a Maicii Domnului de la Hârbovăț.
Astfel, din Mila și cu Ajutorul Bunului Dumnezeu, dar și în urma mai multor cereri adresate către Mitropolia Moldovei a enoriașilor moldoveni din diferite parohii ortodoxe din Italia, a fost obținută Binecuvântarea în vederea aducerii acestei Sfințenii deosebite.
În premieră această Icoană va fi expusă spre închinare peste hotarele țării pentru credincioșii ortodocși stabiliți în Italia.
Îndemnăm cu drag toată suflarea ortodoxă, pe toți compatrioții noștri să profite de acest deosebit prilej de a se închina Maicii Domnului de la Hârbovăț pentru vindecarea trupului și a sufletului și nu în ultimul rând pentru întărirea credinței.
Icoana se va afla o perioadă mai îndelungată pe teritoriul Italiei, deoarece se preconizează expunerea în mai multe biserici și comunități ortodoxe, iar aceasta fiind posibil doar sâmbăta și duminica, când credincioșii au liber de a veni la sfintele slujbe.
Pentru mai multe detalii referitor la programul aflării Icoanei Maicii Domnului de la Hârbovăț pe teritoriul Italiei, vă ugăm să contactați persoanele responsabile la nr. de telefon: 3881784124
Bucură-Te, cea plină de dar Născătoare de Dumnezeu Fecioară,
Laudă Hârbovăţului şi a Moldovei Ocrotitoare!
Sursa: http://ortodox.it/