Preoții din Protopopiatul de Criuleni şi Dubăsari, au primit cu tristețe în suflete vestea trecerii din această lume a părintelui Ioan Şeptelici parohul bisericii cu hramul Sf. Mare Mucenic Gheorghe din s. Ustia, r. Dubăsari, cel care a știut să fie alături de oameni, i-a iubit deopotrivă pe toti, și s-a implicat cu dăruire în viața Bisericii,
Pe parcursul slujirii sale misionare, părintele Ioan a reuşit să zidească două biserici în satele Ohrincea, r. Criuleni şi Ustia, r. Dubăsari, şi nu numai să le zidească, dar şi să le umple cu credincioşi dornici de Cuvântul lui Dumnezeu.
Protopopiatul de Criuleni şi Dubăsari adresează sincere condoleanțe familiei îndurerate, enoriaşilor şi fiilor duhovniceşti.
Ne rugăm ca Bunul Dumnezeu să odihnească sufletul părintelui Ioan în Împărăția Sa și să mângîie sufletele celor rămași îndurerați de această despărțire.
Dumnezeu să-l ierte!