Magazine bisericeşti

Magazinul de obiecte şi literatură bisericească

Str. Bucureşti, 119, Mitropolia Moldovei,
mun. Chişinău Tel: 23-20-73

Magazinul "Clopotniţa Moldovei"

Piaţa Marii Adunări Naţionale 1, mun. Chişinău Tel: 22-61-94

0:17, sâmbătă, 23 august, 2014

A avut loc Adunarea ordinară a preoților din Protopopiatul de Criuleni și Dubăsari

22.08.2014

Adunarea ordinară a preoților din Protopopiatul de Criuleni și Dubăsari a avut loc la 22 august 2014 în biserica cu hramul «Sf. Cuv. Parascheva» din s. Slobozia-Dușca, raionul Criuleni.

Sf. Liturghie a fost oficiată de părintele paroh prot. Veaceslav Donscoi, părintele Protopop prot. mitr. Teodor Pelin, împreună cu preoții din circumscripție. În cuvântarea sa, părintele Protopop, a apreciat satisfăcător atât evoluarea lucrărilor de construcție a noii biserici, cât și activitatea misionar – păstorală a părintelui paroh. Abordând diverse aspecte din istoria satului Slobozia-Dușca, părintele Protopop a îndemnat credincioșii la o implicare cât mai activă în procesul de renaștere spirituală a parohiei respective. A urmat, ca de obicei, mărturisirea preoților de către părintele duhovnic prot. mitr. Ioan Turuta.

În cadrul adunării părintele prot. mitr. Ioan Solonaru, paroh al bisericii cu hramul «Sf. Împărați Constantin și Elena» din s. Cimișeni, raionul Criuleni, a ținut un discurs pe tema «Asistența socială în cadrul proiectelor oferite de Uniunea Europeană», referindu-se la experiența Bisericii Ortodoxe din spațiul European, îndeosebi la posibilitatea realizării actuale a unor proiecte în Republica Moldova, dar și la reușitele personale în context.

S-a discutat deasemeni despre comportamentul preoților în perioada electorală a alegerilor parlamentare din toamna anului 2014, astfel condamnându-se confruntările politice motivate religios. La fel, s-a readus aminte, că conform deciziilor Sfintelor Sinoade al Patriarhiei Ruse și al Mitropoliei Moldovei, fundamentate pe canoanele Ortodoxiei universale, clerului ortodox îi este interzis de a desfășura activități cu caracter politic.

S-a luat cunoștință cu programul festivităților din 3-4 septembrie organizate la mănăstirea Căpriana, cu ocazia aducerii spre veșnica așezare și închinare a copiei icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului «AXIONIȚA» («Cuvine-se cu adevărat», «Vrednică ești» sau «Достойно есть») din Sf. Munte Athos, Grecia (detalii vezi mai jos).

Au urmat diverse probleme din activitatea cotidiană a parohiilor și propunerea unor modalități de soluționare. Ulterior ne-am deplasat cu toții la șantierul noii biserici, unde am săvârșit un Te-Deum de mulțumire.

Așa să ne ajute Dumnezeu!

Sursa: http://protopopiat-criuleni-dubasari.md/