În data de 28 iulie 2014, Biserica Ortodoxă Ucraineană a sărbătorit 1.026 de ani de la creştinarea Rusiei Kievene şi l-a cinstit pe Sfântul Vladimir.
Această sărbătoare a devenit cu timpul Ziua Creştinării Rusiei, cinstită în întreaga lume slavă. În piaţa din faţa Catedralei Adormirii Maicii Domnului din Lavra Pecerska s-a săvârşit Sfânta Liturghie, prezidată de Mitropolitul Onufrie de Cernăuţi, Locum Tenens al Mitropoliei de Kiev şi Primat interimar al Bisericii Ortodoxe a Ucrainei, împreună cu un impresionant sobor de ierarhi, preoţi şi diaconi.
Rugăciunile pentru pace în Ucraina au avut în acest an un accent aparte, fiind purtate pe buzele tuturor celor prezenţi, împreună cu rugăciunile pentru odihna cea veşnică a Mitropolitului de fericită pomenire Vladimir, trecut la Domnul.
După slujbă a avut loc o procesiune cu Sfânta Cruce, în care s-au înălţat rugăciuni pentru toţi credincioşii Bisericii.