Înaltpreasfinţiei Sale,
Înaltpreasfinţitului VLADIMIR,
Mitropolit al Chişinăului şi al întregii Moldove
Înalt Preasfinţite Stăpâne, cu frăţească dragoste în Hristos, Vă felicităm în această zi importantă din viaţă. Sfântul ocrotitor al cărui nume îl purtaţi să fie rugător către Sfânta Treime pentru pacea întregii lumi, iar Înaltpreasfinţia voastră să-i urmaţi viaţa sfântă pe care a trăit-o el. Sfântul Cneaz Vladimir, încreştinătorul poporului Rus, să vă fie un model de râvnă pentru activitatea sfântă de încreştinare, el fiind numit ,,Întocmai cu Apostolii”, asemenea şi slujirea sfântă la care sunteţi chemat să fie sfântă şi apostolică.
Ne bucurăm pentru activitatea pe care o depuneţi în viaţa de zi cu zi în cuprinsul Mitropoliei Moldovei şi Chişinăului, Vă dorec să fiţi un arhiereu misionar, un păstor harnic şi dinamic, şi slujitor liturgic prin fidelitatea faţă de credinţa vie, tradiţia liturgică şi canonică a Bisericii Ortodoxe, fiind, în acelaşi timp, un bun iconom şi un om darnic.
Vă adresăm alese felicitări dimpreună cu doriri de ajutor sfânt de la Dumnezeu în lucrarea pastorală şi misionară pe care o desfăşuraţi spre slava Preasfintei Treimi şi binele Bisericii.
Ziua de astăzi să Vă fie plină de recunoştinţă şi lumină faţă de darul vieţii pe care l-aţi primit de la Dăruitorul Ceresc.
Ne rugăm Sfântului Cneaz Vladimir, cel ,,Întocmai cu Apostolii”, să Vă dăruiască în continuare râvnă sfântă şi multă credinţă faţă de Biserica lui Hristos.
Cu dragoste în Hristos-Domnul,
† PETRU
Episcop de Ungheni şi Nisporeni