Adunarea ordinară a preoților din protopopiatul de Criuleni și Dubăsari a avut loc la 16 iunie 2014, în biserica cu hramul «Sf. Treime» din s. Onițcani, raionul Criuleni.
Sf. Liturghie a fost oficiată de părintele secretar al raionului Criuleni prot. mitr. Serghei Golovaci, prot. mitr. Teodor Pelin, protopop de Criuleni și Dubăsari, împreună cu preoții din circumscripție. În cuvântarea Sfinției Sale, părintele protopop a vorbit enoriașilor despre importanța postului Sf. Apostoli Petru și Pavel, iar în contextul năzuințelor poporului, a îndemnat credincioșii la o stare de permanentă priveghere spirituală, post, rugăciune și primirea Sf. Împărtășanii. A urmat, ca de obicei, mărturisirea preoților de către părintele duhovnic și paroh prot. mitr. Ioan Turuta.
În cadrul adunării s-au discutat următoarele: oranizarea festivalului ortodox cu genericul «Un trandafir, o lumânare pentru Sfântul Ștefan cel Mare» la a X-a ediție, care se va petrece în s. Hîrtopul Mare, raionul Criuleni; complectarea informativă în ziarul «NIKA» și modificări în sit-ul protopopiatului; despre sursele financiare întru susținerea unei bune activități a protopopiatului și sprijinul material a parohiilor mici; inspectarea parohiilor pe parcursul trimestrului III, prezența obligatorie a Consiliilor bisericești; despre comportamentul clericilor în perioada electorală a alegerilor parlamentare din toamna anului 2014 ș.a.
Parohia a fost vizitatată de un grup numeros de pelerini, membrii Asociațiunii internaționale culturale «ASTRA», cetățeni ai României, Serbiei, Ucrainei și Republicei Moldova. Părintele Nicolae Ciobanu, președintele Departamentului Cultură al Mitropoliei Moldovei, a salutat călduros oaspeții, iar dna Areta Moșu, director al Despărțământului Astra «Mihail Kogălniceanu» Iași, originară din s. Onițcani, a vorbit despre desfășurarea ediției a XX-a a programului «Denii eminesciene» desfășurat anul acesta în perioada 13-16 iunie, pe traseul Iași-Ungheni-Căpriana-Orhei-Boșcana-Onițcani-Chișinău, mulțumind pentru colaborare și ospitalitate.
Pentru toți o fost organizată a aleasă agapă frățească cu dragoste pregătită de enoriași.
Sursa: http://protopopiat-criuleni-dubasari.md/