Quebec a devenit în această săptămână prima provincie din Canada care legalizează sinuciderea asistată medical pentru bolnavii aflaţi în stadiu terminal. Astfel, pacienţii vor putea opta pentru eutanasiere, iar medicii vor avea posibilitatea să aplice o injecţie letală celor care au dureri insuportabile, relatează Reuters.
Măsura va putea fi aplicata pacienţilor doar dacă se îndeplinesc o serie de condiţii. În primul rând, bolnavul trebuie să aibă reşedinţa în provincia Quebec, să sufere de o boală incurabilă, să aibă o vârstă de peste 18 ani şi să ceară de mai multe ori, aflându-se în deplinătatea facultăţilor mintale, această măsură.
Legea din acest domeniu a trecut joi în parlamentul canadian cu 94 de voturi pentru şi cu doar 22 împotrivă. Intitulată „Legea 52 – A muri cu deminitate”, proiectul legislativ a stârnit deja numeroase controverse.
„Moartea demnă înseamnă să îi oferim pacientului posibilitatea de a-şi curma suferinţa. Uneori, atunci când o durere devine insuportabilă, o oră poate deveni o săptămână de durere”, a declarat Véronique Hivon, un parlamentar al Adunării Naţionale.
Pe de altă parte, un alt deputat, Christine St-Pierre, din partidul liberal, a precizat că nimeni nu are dreptul sa hotărască uciderea unei persoane. „Nu cred că este corect să dăm cuiva dreptul de a omorî o altă persoană”, a precizat el.
Este pentru prima dată când o provincie din Quebec decide să aprobe o asemenea lege, subiectul eutanasierii umane fiind discutat intens în restul ţării.
În prezent, sinuciderea asistată medical este legală în mai multe ţări din lume precum Belgia, Luxemburg, Olanda, Elveţia, Germania, Japonia, precum şi în cateva state din SUA.