Biserica „Sf. Irh. Spiridon” din com. Micleşti, r. Criuleni, s-a primenit în strai de sărbătoare pentru a întâmpina pe Înaltpreasfinţitul Mitropolit Vladimir, care a săvârşit Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie în acest sfânt locaş secular.
La slujbă, alături de numeroşii creştini, au venit să împărtăşească bucuria evenimentului şi înalţi demnitari în persoanele Preşedintelui raionului Criuleni, Domnul Vitalie Rotaru, Primarul com. Micleşti, Domnul Iurie Buga şi Colonelul de Poliţie al IP Criuleni, Domnul Alexei Armaş.
În timpul serviciului divin, parohul bisericii, Prot. Ioan Gangan, a fost decorat de către Întâistătător cu dreptul de a purta Cruce cu Pietre Scumpe, în semn de apreciere arhierească a muncii depuse de către vrednicul părinte pentru binele şi mărirea Bisericii Ortodoxe din Moldova, prin îndeplinirea sârguincioasă a muncii în parohia încredinţată.
Această zi s-a dovedit a fi una aleasă şi pentru tânărul Vitalie Gangan care a fost hirotonit de către Vlădica Vladimir în treapta slujirii diaconeşti, primind îndemnuri înţelepte şi urări pentru o viaţă şi o slujire destoinică la Altarul Domnului.
După Liturghie, slujitorii și credincioșii, în frunte cu Mitropolitul, au înconjurat biserica cu citirea Sfintei Evanghelii, după care a fost săvârșit un Te-Deum de sănătate și mulțumire față de Bunul Dumnezeu pentru nespusele bunătăți revărsate asupra credinciosului Său popor.
În continuare, Înaltpreasfinția Sa a vorbit celor prezenți, felicitându-i cu ocazia acestei frumoase sărbători care s-a desfășurat la Miclești, în deplină dragoste și înțelegere creștinească, mențion ând că este bine și frumos când la sfintele slujbe, alături de popor vin să se roage și reprezentanții statului, dând astfel un exemplu frumos, demn de urmat de fiecare.
Vlădica Vladimir le-a urat tuturor celor prezenți să păstreze vie în suflete flacăra credinței și să răspândească prin exemplul trăirii lor lumina învățăturii lui Hristos Domnul.
La rândul său, Părintele Protopop Prot. Mitr. Teodor Pelin și-a manifestat recunoștința fiască față de Chiriarh pentru grija părintească pentru clerul și poporul cel binecredincios din această circumscripție, declarând că și în continuare credincioșii de pe aceste meleaguri, dimpreună cu păstorii lor, vor cere ajutorul Bunului Dumnezeu, spre a primi putere pentru a fi de folos Sfintei Biserici și neamului din care fac parte.