În acest an, Mănăstirea „Înălțarea Domnului”, Noul Neamţ din comuna Chițcani, raionul Slobozia, a ajuns la o dată emblematică – 150 de ani de la întemeiere.
De-a lungul timpului, sfântul așezământ Noul Neamț a trecut prin nenumărate greutăți și încercări, iar anii ce au trecut alcătuiesc o istorie nu de puţine ori zbuciumată, dar care impresionează mai ales prin faptul, că mănăstirea a rezistat în timp, rămânând fidelă chemării ei – de a împărtăși nevoitorilor ei plinătatea sălășluirii Duhului Sfânt și de a fi lumină şi pace pentru poporul binecredincios.
Către jubileul de 150 de ani de la întemeierea mănăstirii, a fost organizată o întâlnire frățească cu profesorii și absolvenții (reprezentanții tuturor promoțiilor) Seminarului Teologic care a activat în cadrul mănăstirii Noul Neamț, anul acesta prima promoţie împlinind 20 de ani de la absolvire.
Într-o atmosferă de deosebită bucurie duhovnicească, mulţime de credincioşi ai Mănăstirii Noul Neamţ s-au adunat să participe la serviciul divin oficiat de către ÎPS Mitropolit Vladimir cu prilejul praznicului Înălţării Domnului, care marchează şi hramul sfintei mănăstiri.
La serviciul divin s-au rugat dimpreună cu Întâistătătorul, Mitropolitul Vichentie (Morari) de Tașkent și Uzbekistan, Preasfințințiții episcopi Irineu (Tafunea) de Orsk și Gai, Ambrozie (Munteanu) de Neftekamsk și Birsk; Episcopul Nicodim (Vulpe) de Edineţ şi Briceni, precum şi alţi arhierei şi slujitori invitaţi de peste hotarele ţării.
De asemenea, au fost prezenți și sute de creștini, adunați pentru a se ruga și a se bucura duhovnicește de aniversarea frumosului jubileu al acestei mănăstiri.
S-a săvârșit Te-Deum de sănătate și o Litie de pomenire foștilor profesori ai Seminarului Teologic: Episcopul Dorimedont, Prot. Gheorghe Toderică, Prot. Grigore Motruc, Prot. Alexandru Jomir, precum și a seminariștilor care au trecut la cele veșnice în acest răstimp.
A urmat vizionarea expoziției cu lucrările participanților la concursul internațional ”Tânărul pictor” în sala festivă a mănăstirii Noul Neamț.
De diplome de recunoștință s-au învrednicit seminariștii care au contribuit la bunăstarea mănăstirii, fiind înmânate de către preacuviosul arhimandrit Paisie, starețul mănăstirii.
ÎPS Vladimir a adus sincere miltumiri atât obștii, care contribuie la menținerea acestui centru de cultură și spiritualitate ortodoxă, precum și tuturor celor care au lăsat o parte din ei în acest sfânt așezământ.