Dimineaţa zilei de duminică a fost una de deosebită bucurie pentru credincioşii din localitatea Maximovca, r. Anenii Noi, unde după finisarea lucrărilor de construcţie a fost săvârşită sfinţirea sfântului lăcaş.
Serviciul divin, oficiat de către ÎPS Mitropolit Vladimir şi un numeros sobor preoţesc, a început cu sfinţirea prestolului, după care a fost oficiată Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie, în timpul căreia parohul bisericii, Prot. Mitr. Ioan Prescură a fost decorat cu Ordinul „Cuv. Paisie Velicikovski”, gr. II pentru truda depusă spre înălţarea sfântului lăcaş, iar doi ctitori principali, domnul Petru Pihut şi domnul Gheorghe Motilica au fost distinşi cu ordinele „Cuv. Paisie Velicikovski”, gr. II şi respectiv „Ştefan cel Mare şi Sfânt”, gr. II.
Această zi a fost însemnată şi pentru tânărul Eugen Croitoru, care s-a învrednicit de hirotonire în treapta diaconească, primind cu acest prilej cuvintele de felicitare şi sfaturile duhovniceşti ale Întâistătătorului.
După Liturghie a fost săvârşită sfinţirea exterioară a bisericii, iar mai târziu a urmat un Te-Deum de mulţumire.
Mai târziu, Vlădica Vladimir a felicitat credincioşii din Maximovca cu ocazia acestui eveniment de referinţă în istoria localităţii, exprimându-şi speranţa că de acum înainte, biserica va fi locul unde oamenii se vor reuni pentru a trăi cele mai importante momente din vieţile lor şi spre a mulţumi Domnului pentru binefacerile Sale. Totodată, Înalt Prea Sfinţia Sa a sugerat părintelui paroh şi enoriaşilor ca pe lângă biserică să fie deschisă şi o şcoală duminicală pentru a educa tinerele vlăstare în spiritul credinţei strămoşeşti.
Întâistătătorul a mulţumit ctitorilor pentru frumoasele gesturi care le-au făcut, contribuind conform posibilităţilor la construirea bisericii din Maximovca, făcând astfel un lucru bineplăcut oamenilor şi lui Dumnezeu.
La rândul său, părintele paroh a mulţumit Înalt Prea Sfinţiei Sale pentru bunăvoinţa de a împărtăşi bucuria sărbătorii cu creştinii din sat, pentru îndemnurile primite, dar şi pentru susţinerea primită din partea arhiereului pe tot parcursul timpului cât au durat lucrările de construcţie.
La final mai mulţi credincioşi au fost menţionaţi cu distincţii şi diplome arhiereşti, iar copilaşii au primit cruciuliţe şi iconiţe.