Cu prilejul aniversării a 25 de ani de la retragerea trupelor sovietice din Afganistan, slujitorii Catedralei „Nașterea Domnului”, în frunte cu Prot. Mitr. Vadim Cheibaș, au pomenit în timpul serviciului divin ostașii drept-credincioși căzuți pe câmpurile de luptă.
În context, Părintele Vadim a adresat celor prezenți un mesaj din partea Înalt Prea Sfințitului Mitropolit Vladimir:
„Stimați veterani ai războiului din Afganistan,
Iubiți frați întru Hristos!
În ziua de 15 februarie prăznuim măreața sărbătoare a Intrării Domnului Hristos în Biserică, iar pe lângă aceasta, la această importantă dată în calendarul Ortodox, Domniile Voastre pomeniți camarazii căzuți pe câmpul de luptă, rugându-vă totodată pentru sănătatea, liniștea și pacea celor rămași în viață.
Războiul din Afganistan a fost un conflict deosebit de tragic pentru noi, deoarece pe parcursul anilor grei de luptă, au murit atâția și atâția fii bravi ai neamului. Atât Dumneavoastră, precum și tovarășii care nu s-au mai întors, v-ați îndeplinit misiunea militară fără a pregeta nicio clipă, dând dovadă de bărbăție și devotament exemplar.
Așadar astăzi, mai mult ca niciodată, să ne rugăm pentru odihna celor care în vâltoarea războiului, au plecat prea devreme dintre noi, lăsând în urmă mame, copii și soții îndurerate. Să ridicăm rugi fierbinți către cer și pentru cei rămași în viață, dar în sufletele cărora vor rămâne pentru totdeauna deschise rănile războiului. Dar mai ales să ne rugăm pentru ca Bunul Dumnezeu să ne ferească pe viitor de asemenea tragedii și să dăruiască poporul Său binecredincios cu pace și bună înțelegere pentru totdeauna.
Sperăm că acest eveniment duhovnicesc ne va fi tuturor spre întărire și spre luare aminte pentru ca, având nădejde și dragoste, să depășim toate greutățile și ispitele care ne apar în cale. Amin!
Cu arhierești binecuvântări,
+ VLADIMIR,
MITROPOLIT AL CHIȘINĂULUI ȘI AL ÎNTREGII MOLDOVE”