În ziua în care suflarea Ortodoxă prăznuiește Botezul Domnului, enoriașii Catedralei Centrale din Chișinău s-au reunit în rugăciune la un serviciu divin praznical oficiat de către Înalt Prea Sfințitul Mitropolit Vladimir.
După ce s-au rugat Mântuitorului, proslăvindu-L și cerându-I mila și ajutorul, creștinii au mers în Scuarul Catedralei, unde au așteptat cu multă evlavie să ia Agheazmă, trăind cu aleasă duhovnicie momentul în care Vlădica Vladimir a sfințit apa.
Tradițional, evenimentul a fost marcat și de prezența ostașilor Armatei Naționale, care au tras câteva salve în aer în cinstea măreței sărbători.
***
Botezul Domnului se mai numeşte şi „Arătarea Domnului”, „Descoperirea Cuvântului Întrupat”, „Epifania” sau „Teofania”, deoarece aduce aminte de momentul când Mântuitorul Hristos a fost botezat de Sfântul Ioan Botezătorul în apele Iordanului, prilej cu care s-a arătat lumii Sfânta Treime. Unul din scopurile pentru care Hristos S-a botezat a fost acela de a Se face model pentru noi, căci viaţa noastră duhovnicească începe prin Taina Botezului, aşa cum lucrarea de mântuire a lumii a început prin Botezul lui Hristos, după care au urmat toate celelalte, adică Patimile, Răstignirea, Învierea şi Înălţarea.