Recent, Gimnaziul Floreni a găzduit Seminarul teoretico-practic al profesorilor de religie din ptotopopiatul Anenii Noi cu tema: ,,Aplicații ale teoriei inteligenților multiple în procesul de predare – învățare – evaluare”.
Oaspeții au fost întîmpinați tradițional cu pîine și sare de elevii Gimnaziului Floreni, de preotul localități, protoiereul Viorel Rusu, și de managerii acestei instituții. După cuvintele de salut ale dnei Gribineț Ludmila directorul instituției și ale dnei Ceban Tatiana, responsabil pentru disciplina Religie în cadrul Direcției Educație Anenii Noi, profesorii au asistat la ora publică „Nașterea Domnului nostru Iisus Hristos”, profesor de religie dna Mocanu Angela. Ora publică a culminat cu o activitate extracuriculară dedicată sărbătorilor de iarnă, în special, Nașterii Domnului, în care au fost antrenați atât elevii, profesorii, cât și managerii școlii.
Profesorii de religie au participat și la atelierul de lucru „Dezvoltarea inteligențelor multiple prin aplicarea metodelor în procesul de predare – învățare – evaluare, moderate de dna director Gribineț Ludmila și de dna Moroi Olga, învățătoare. Profesorii au aplicat diferite metode interactive.
Din cadrul Direcției Metodice a DSMM a fost prezentă dna Angela Levința, care a venit cu un mesaj de prețuire și susținere pentru cadrele didactice care își fac conștient misiunea; a prezentat noile apariții editoriale – Religie, ghidul profesorului, ABC-ul creștin în Legea Domnului, Nașterea miraculoasă. De asemenea le-a vorbit celor prezenți despre manualele de religie și despre lucrarea Strategii didactice interactive care include și sugestii de proiectarea lecției pentru clasa a V-a, autor Liliana Crețu. Din partea protopopiatului, fiecare profesor de religie a primit în dar câte un Ghid.
Cei prezenți au apreciat ora publică și întreaga activitate din cadrul seminarului cu calificativul ,,foarte bine”.
În localitatea Floreni se simte o conlucrare fructuoasă și un parteneriat lucrativ între școală , biserică , APL , agenții economici și alți actori comunitari. Drept dovadă a fost prezența la acest seminar a preotului paroh care susține nemijlocit și încurajează predarea religiei prin diverse activități. Agenții economici au fost reprezentați de dl Ghenadie Doloșcan, iar APL – de dna Irina Nohailîc.
Toți cei prezenți au conștientizat valorile pe care le promovează această disciplină și, probabil, cu toții înțelegem cît de necesar este ca credința în Dumnezeu să-și regăsească locul și întîietatea de altă dată în formarea pesonalității umane .
Prot. Alexei Boenciuc, profesor de religie Gimnaziul Botnărești