În una dintre întâlnirile Înalt Prea Sfinţitului Mitropolit Vladimir cu Domnul Vlad Filat, ex-Premierul Republicii Moldova, desfăşurate în incinta Palatului Mitropolitan, Chiriarhul a discutat cu interlocutorul său despre locul şi rolul Bisericii Ortodoxe în societatea autohtonă şi despre suportul reciproc care trebuie să existe între Instituţia Divino-Umană şi popor.
Totodată Mitropolitul Vladimir l-a felicitat pe Domnul Filat cu ocazia primirii „Ordinului Republicii” – distincţie care vorbeşte despre ţinuta civică deosebită şi dedicaţia pentru binele şi armonia socială care garantează atitudinea conştiincioasă a Domniei Sale faţă de cele mai sacre idealuri ale noastre ca neam.
În context menţionăm faptul că anterior (septembrie 2013) Domnul Vlad Filat a primit din partea Întâistătătorului una dintre cele mai emblematice distincţii ale Mitropoliei Chişinăului şi a Întregii Moldove – Ordinul „Recunoştinţei”.
Această decoraţie a fost acordaă având în vedere numeroasele binefaceri pe care le-a făcut Domnul Filat pentru Biserica Ortodoxă din Moldova, printre care ajutorul consistent îndreptat spre împodobirea Catedralei Mitropolitane, reconstrucția Mănăstirii Curchi şi ale multor altor comunități religioase din întreg cuprinsul ţării, aportul adus la buna organizare a vizitei Preafericitului Patriarh Kiril în ţara noastră, susţinerea acordată Eparhiilor din cuprinsul Mitorpoliei Moldovei, cum ar fi cele de Edineţ şi Briceni, de Cahul şi Comrat şi de Ungheni şi Nisporeni, ajutorul pentru sinistraţii din satul Cotul Morii şi alte localităţi afectate de inundaţiile din vara anului 2010 precum şi alte fapte cu caracter filantropic şi spiritual.