Cu ocazia aniversării a 17 ani de activitate ai Departamentului Insituțiilor Penitenciare din Republica Moldova, Înalt Prea Sfințitul Mitropolit Vladimir a oficiat slujba sfințirii sediului acestei instituții.
La eveniment a fost prezent Ministrul Justiției, Domnul Oleg Efrim, Directorul Departamentului Instituţiilor Penitenciare al Ministerului Justiţiei , Doamna Ana Dabija, efectivul DIP, precum și mai mulți preoți capelani din cadrul Departamentului Mitorpolitan pentru Armată și Instituții Penitenciare.
La începutul evenimentului, Domnul Oleg Efrim l-a decorat pe Înalt Prea Sfințitul Mitropolit Vladimir cu Crucea Pentru Merit gr.I, în semn de apreciere a eforturilor depuse pentru facilitarea promovării valorilor Creștin-Ortodoxe în cadrul sistemului penitenciar din țara noastră.
La rândul său, Întâistătătorul l-a decorat pe Ministrul Justiției cu Medalia Jubiliară „200 de ani de la fondarea Eparhiei de Chișinău”, manifestând astfel recunoștință arhierească pentru deschiderea Domnului Efrim pentru implemetarea și optimizarea proiectelor comune ale Mitropoliei Moldovei și Ministerului Justiției.
În aceiași atmosferă festivă, mai mulți slujitori ai Bisericii, precum și angajați ai Departamentului Penitenciare au primit alese distincții atât din partea Înalt Prea Sfinției Sale, precum și din partea Domnului Oleg Efrim.
În continuare s-a desfășurat slujba sfințirii, după care Vlădica Vladimir a înmânat Doamnei Ana Dabija o icoană cu chipul Sfântului Ierarh Nicolae, prăznuit recent, care, după spusele Chiriarhului urmează să-i apere și să-i călăuzească de azi înainte pe cei angajați în dificilul dar atât de importantul proces de reeducare a cetățenilor certați cu legea și care au nevoie de o atenție sporită din punct de vedere civic, moral, dar mai ales spiritual.
Cei prezenți au mulțumit Mitropolitului pentru cuvintele de felicitare și de susținere, au mulțumit preoților capelani pentru munca asiduă pe care o depun zilnic în cadrul DIP, exprimându-și încrederea că legătura dintre această instituție statală și Biserica Ortodoxă din Moldova se vor întări pe zi ce trece, iar rezultatele conlucrării vor fi pe măsura acestei colaborări fructuoase.