Potrivit istoriei, în secolul I după Hristos, în Mtskheta există o comunitate evreiască, iar rabinul acesteia, Elioz, aflându-se în Ierusalim, a cumpărat de la soldaţii care L-au răstignit pe Iisus Hristos, chitonul (tunica) Mântuitorului.
Întors în Mtskheta, Elioz i-a înmânat surorii sale, Sidonia, chitonul, dar aceasta a murit pe loc. Întrucât tunica nu a putut fi scoasă din mâinile celei decedate, ea a fost îngropata împreună cu Sidonia, iar pe mormânt a crescut un cedru mare, care a devenit pentru locuitorii din Mtskheta un „copac sfânt”.
În secolul al IV-lea, cedrul sfânt a fost tăiat, pentru a fi construită o biserică din lemn, în locul acestuia. Cu toate astea, trunchiul copacului nu a putut fi mutat din loc. După ceva timp, locuitorii din Mtskheta au văzut cum din acesta a început să strălucească şi să se înalţe un stâlp luminos, în timp ce din tulpina pomului curgea un mir parfumat. Cetaţenii care trăiau în Mtskheta s-au bucurat atunci de multe vindecări miraculoase. De aici vine numele altarului ridicat, în cele din urmă, pe acel loc – Svetitskhoveli (Stâlpul Dătător de Viaţă). Catedrala ortodoxă a devenit, ulterior, locul în care mai mulţi monarhi locali au fost incoronaţi şi înmormântaţi.
O a doua sărbătoare legată de Mantia Domnului mai are loc, în fiecare an, pe data de 14 octombrie, cunoscută şi sub numele de Mtskhetoba (Ziua Mtskhetei).