Cu ocazia zilei prăznuirii Sf. Cuv. Macarie care s-a nevoit la Mănăstirea Saharna, așezământul monahal s-a îmbrăcat în strai de sărbătoare chemând cu dangăte de clopot la rugăciune poporul cel iubitor de Dumnezeu.
Cu deosebită dragoste fiască, obștea călugărească în frunte cu părintele Arhimandrit Adrian (Baciu), căreia i s-a alăturat și nenumărații pelerini, l-au întâmpinat pe Înalt Prea Sfințitul Mitropolit Vladimir, ce a oficiat un serviciu divin praznical.
Cu această ocazie, părintele stareț a fost decorat de către Întâistătător cu Ordinul “Meritul Bisericesc” gr. II pentru truda depusă spre buna slujire a Sfântului Prestol şi îndreptarea credincioşilor.
În timpul Sfintei şi Dumnezeieştii Liturghii, monahul Nicolae, vieţuitor al Mănăstirii Ţâpova, a fost hirotonit de către Vlădica Vladimir în treapta de ierodiacon, primind felicitările şi poveţele Arhiereului pentru o slujire smerită şi vrednică.
După Liturghie, slujitorii în frunte cu Mitropolitul, au înconjurat sfântul lăcaş, purtând pe umeri icoana făcătoare de Minuni a Maicii Domnului de la Hârbovăţ şi moaştele Cuviosului Macarie.
În continuare, Înalt Prea Sfinţia Sa, a felicitate adunarea binecredincioasă cu ocazia importantului eveniment, urând tuturor ca şi în continuare să fie cu luare aminte la Cuvântul lui Dumnezeu, îndreptându-şi paşii vieţii după călăuza Evangheliei şi a rugăciunii.
Adresându-se Arhim. Adrian (Baciu), Vlădica Vladimir a dat o apreciere deosebită nevoinţei care se face în seculara mănăstirii a Saharnei, dorind tuturor călugărilor care şi-au regăsit aici liniştea sufletească, să trăiască şi în continuare o viaţă dedicate rugii şi faptelor celor bune.
La rândul său, părintele stareţ s-a arătat profund recunoscător Arhipăstorului pentru cuvintele Sale de întărire şi încurajare, menţionând că cu ajutorul Domnului, aici va trona şi mai departe pioşenia şi ruga pentru ţară şi neam.
Tot în aceiaşi zi, ÎPS Mitropolit Vladimir a vizitat şantierul catedralei “Întâmpinarea Domnului” de pe teritoriul mănăstirii, făcând cunoştinţă cu procesul de lucru.