Magazine bisericeşti

Magazinul de obiecte şi literatură bisericească

Str. Bucureşti, 119, Mitropolia Moldovei,
mun. Chişinău Tel: 23-20-73

Magazinul "Clopotniţa Moldovei"

Piaţa Marii Adunări Naţionale 1, mun. Chişinău Tel: 22-61-94

19:16, sâmbătă, 8 noiembrie, 2025

ÎPS Mitropolit Vladimir a liturghisit la hramul Mănăstirii „Sf. M. Mc. Dimitrie” din or. Ceadîr-Lunga

Mare apărător te-a aflat în­tru primejdii lumea, purtătorule de chinuri, pe tine cel ce ai biruit pe păgâni. Deci, precum mândria lui Lie ai surpat şi la luptă îndrăzneţ ai făcut pe Nestor, aşa Sfinte Dimitrie, pe Hristos Dumnezeu roagă-L să ne dăruiască nouă mare milă. (Tropar glasul 4)

Sâmbătă, 8 noiembrie, Biserica Ortodoxă prăznuiește pe Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir. Cu acest prilej, Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova, a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la hramul Mănăstirii din or. Ceadîr-Lunga.

Înaltpreasfințitului i-au coliturghisit Preasfințitul Nicolae, Episcop de Ceadîr-Lunga, vicar al Eparhiei de Cahul și Comrat, prot. mitr. Petru Cheleș, protopop al UTA Găgăuzia, prot. mitr. Dmitrii Marcov, duhovnicul Mănăstirii, și un sobor de preoți și diaconi.

La vohodul mic, Înaltpreasfințitul Vladimir a conferit maicii starețe, Egumena Elizaveta (Popova), ordinul „Meritul Bisericesc” de gradul II, cu ocazia aniversării jubileului de 85 de ani de la naștere, iar prot. mitr. Dmitrii Marcov, ordinul „Sf. Irh. Gavriil  Bănulescu-Bodoni” de gradul II.

La Sfânta Liturghie au înălțat rugăciuni PC Egumena Elizaveta, stareța Mănăstirii gazdă și PC Egumena Elizaveta, stareța Mănăstirii Bender, PC Egumena Eufrosenia, stareța Mănăstirii din or. Comrat, oficialități publice locale, dna Natalia Șoșova, președintele raionului Ceadîr-Lunga, dl. Anatol Topală, primarul orașului Ceadîr-Lunga, dna Irina Vlah, fost bașcan a UTA Găgăuzia, enoriașii mănăstirii, precum și pelerini din întreaga țară.

Serviciul divin a fost înfrumusețat de hirotonia a doi viețuitori ai Mănăstirii Dobrușa: ierodiaconul Ambrozie (Sîrbu), în treapta de ieromonah iar monahul Vasile (Tronciu), în treapta de ierodiacon.

Raspunsurile liturgice au fost oferite în limba greacă, de corul studenților CHOROSTASIA & EVDROMUNTES, din Tesalonic, Grecia, condus de către dr. Georgios Patronas.

După oficierea serviciului divin, a urmat înconjurul bisericii cu citirea pericopelor evanghelice rânduite sărbătorii și un Te Deum de sănătate.

Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a felicitat pe toți credincioșii cu ocazia hramului mănăstirii, precum și pe cei ce poartă numele sau hramul casei în cinstea Sfântului Mare Mucenic Dimitrie.

În încheiere, Mitropolitul a conferit: dlui Valerii Efimov, ordinul „Meritul Bisericesc” de gradul II, dlui dr. Georgios Patronas, dirijorul corului, ordinul „Cuv. Paisie Velicicovski” iar corului CHOROSTASIA & EVDROMUNTES, diplomă mitropolitană.

Sectorul Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media