Magazine bisericeşti

Magazinul de obiecte şi literatură bisericească

Str. Bucureşti, 119, Mitropolia Moldovei,
mun. Chişinău Tel: 23-20-73

Magazinul "Clopotniţa Moldovei"

Piaţa Marii Adunări Naţionale 1, mun. Chişinău Tel: 22-61-94

20:34, duminică, 13 iulie, 2025

Episcopul Nicolae a oficiat Sfânta Liturghie și a participat la Festivalul în cinstea Sfântului Ștefan cel Mare, la Schitul “Sf. Ier. Nicolae” din Holercani

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Mitropolit Vladimir, în ziua prăznuirii Soborului Sfinților 12 Apostoli, la Schitul “Sf. Ierarh Nicolae” din satul Holercani, așezământ al Mănăstirii Ciuflea, Preasfințitul Nicolae, Episcop de Ceadîr-Lunga și Vicar al Eparhiei de Cahul și Comrat a oficiat Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie.
Înainte de a începe serviciul divin au fost aduse spre închinare:
• Icoana Maicii Domnului “Cuvine-se cu adevărat” (Axion Estin) de la Sfântul Munte Athos;
• Icoana Binecredinciosului Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt;
• Chivotul cu moaștele Sf. Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruință, și ale Sf. Mare Mucenic Dimitrie, izvorâtorul de mir
(Amintim că Sfântul Voievod Ștefan avea o deosebită evlavie față de Sf. M. Mc. Gheorghe, întrucât steagul său de luptă avea reprezentată icoana acestuia și este păstrat până astăzi la Mănăstirea Zografu din Sfântul Munte Athos.)
După oficierea serviciului divin a avut loc deschiderea oficială a Festivalului “Un trandafir, o lumânare pentru Sfântul Ștefan cel Mare” – ediția a XVIII-a;
La festival au participat peste 20 de colective artistice, care au interpretat cântece în cinstea Sfântului Voievod Ștefan cel Mare.
Evenimentul este organizat în colaborare cu:
• Primăria comunei Holercani;
• Direcțiile de cultură ale raioanelor Dubăsari și Criuleni;
• Preoți, invitați speciali, colective artistice și numeroși credincioși;
Sursa: https://ciuflea.md