Recent, elevii Seminarului Teologic Ortodox împreuna cu cadrul didactic au participat la conferinţa raională din Şoldăneşti, cu genericul: “Poetul, căruia îi ducem dorul”, acestea a fost dedicată aniversării lui Alexei Mateevici. Seminarul s-a desfăşurat in incinta Liceului Teoretic care poartă numele poetului omagiat. Elevi din Alcedar, Cobâlea şi Şoldăneşti au recitat poeziile mateeviciene, dar au şi expus în faţa juriului propriile creaţii, consacrate marelui poet basarabean.
Manifestaţia a fost asistată de preoţi din raion , în frunte cu Pr.Vasile Rotari, protopopul raionului. Conferinţa a debutat cu rostirea rugaciunii “Împarate Ceresc” şi cu interpretarea Imnului de stat de către elevii de la Seminarul Teologic.
Tinerii misionari: Onică Roman, Daniel Buruiana, Moroşan Dan şi Gavriliţă Tudor au venit cu un cuvînt de învăţătura despre probemele cu care se confruntă adolescenţii în societatea modernă.
Cu sfaturi duhovniceşti au venit preoţii din instituţia Teologică: Ioan Uglea, Victor Ceresău, Slivca Rodica, director adjunct pe învăţămînt şi diac.Andrei Iraşcu care a vorbit despre campania lansată de Centrul de Misiune în parteneriat cu Mitropolia Moldovei.
La finalul conferinţei, elevii au primit mai multe broşuri şi iconiţe în calitate de daruri, oferite de către Seminarul Teologic. După cum au menţionat participanţii la conferinţă, cea mai mare bucurie a lor au fost icoanele, oferite celor trei instituţii preuniversitare, care au participat la concurs.