În după-amiaza zilei de duminică, 11 mai 2025, Înaltpreasfințitul Vladimir, Mitropolitul Chișinăului și al Întregii Moldove, a efectuat o vizită pastorală la parohia ”Sfânta Treime” din orașul Ștefan Vodă, unde s-a construit o nouă biserică.
La intrarea în curtea sfântului lăcaș, Mitropolitul a fost întâmpinat cu multă bucurie de către protopopul raionului, protoiereul mitrofor Constantin Portărescu, parohul comunității, protoiereul Ilie Timoș, împreună cu familia sa și câțiva enoriași.
Pe parcursul vizitei, Înaltpreasfințitul Vladimir a fost informat despre stadiul lucrărilor de construcție, dar și despre pașii următori necesari pentru finalizarea acestui important proiect duhovnicesc.
În cuvântul de încurajare, Mitropolitul a apreciat râvna și efortul depus de părintele Ilie, împreună cu credincioșii parohiei, în zidirea unei case a Domnului, subliniind că asemenea inițiative reprezintă expresia vie a credinței lucrătoare prin fapte. „Această biserică nu este doar un edificiu din piatră, ci o mărturie a credinței și dragostei voastre față de Dumnezeu. Să vă ajute Domnul să duceți cu bine la capăt această lucrare, care este, în același timp, și pentru sufletul vostru, și pentru generațiile viitoare”, a spus Întâistătătorul.
Sectorul Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media