În dimineața zilei de luni, 5 mai, Înaltpreasfințitul Vladimir, Mitropolitul Chișinăului și al Întregii Moldove a primit la Reședința Mitropolitană, vizita Înaltpreasfințitului Marcu, Mitropolit de Berlin și Germania.
Mitropolitul Marcu a fost însoțit de către PC Egumenă Maria (Sidiropulu), stareța Mănăstirii de maici ”Sf. Cuv. Muc. Cneaghina Elisabeta” din München, PC Egumenă Marta (Cușnir), stareța Mănăstirii de maici ”Sf. Mironosițe Marta și Maria”, PC Arhim. Andrei (Cotruța), duhovnicul Mănăstirii.
În cadrul vizitei, Mitropolitul Vladimir a oferit Mitropolitului Marcu – Ordinul ”Sf. Irh. Gavriil Bănulescu-Bodoni” gr. I și un set cu Cruce și Panaghie iar Egumenei Maria, cu ocazia prăznuirii ingerului ocrototor dar și pentru munca pe care o depune în cadrul Mănăstirii ce o conduce, în semn de prețuire și apreciere, i-a oferit distincția Eparhială ”Icoana Maicii Domnului de la Hîrbovăț”.
Înalții oaspeți au mulțumit Înaltpreasfințitului Vladimir pentru înalta apreciere, pentru discuția de suflet și primirea călduroasă pe care au primit-o, dorind-ui Mitropolitului, ani îndelungați în slujire și la cârma Bisericii Ortodoxe din Moldova.
Sectorul Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media