Cel Ce şezi pe Scaunul cel în chipul focului, întru cele de sus, împreună cu Părintele Cel fără de început şi cu Dumnezeiescul Duh, ai binevoit a Te naşte pe pământ din Fecioară, Maica Ta, care nu ştie de bărbat, Mântuitorule Iisuse. Pentru aceasta ai şi fost tăiat împrejur a opta zi ca un Om. Slavă Sfatului Tău Celui Preabun; Slavă rânduielii Tale; Slavă smereniei Tale, Unule Iubitorule de oameni. (Tropar glasul 1)
Biserica prăznuieşte astăzi o întreită sărbătoare: Tăierea-împrejur a Pruncului Dumnezeiesc, născut acum opt zile, pe Sfântul Vasile cel Mare, Arhiepiscopul Cezareei Capadochiei unul din cei trei mari dascăli ai lumii şi ierarhi – şi Anul Nou.
Cu binecuvântarea ÎPS Mitropolit Vladimir, în această zi Sfânta Liturghie la Catedrala Mitropolitană din Chișinău a fost oficiată de către vicarul Mitropoliei, Preasfințitul Filaret de Căpriana.
După încheierea Liturghiei a fost săvârșit un te-deum la începutul anului nou calendaristic, apoi Preasfinția Sa s-a adresat celor prezenți cu un cuvânt de învățătură, reiterând faptul că „Locul cel mai potrivit pentru încheierea anului vechi și întâmpinarea anului nou este Biserica lui Hristos”.
În încheiere, Vlădica Filaret a semănat pe credincioși cu grâu și dulciuri dorindu-le să aibă un an nou binecuvântat cu pace și realizări frumoase.
Sursa: Mănăstirea Căpriana