La Palatul Mitropolitan a fost primit ministrul Apărării dl Vitalie Marinuţa, fiind însoţit de preoţii militari Corneliu Dobrogeanu şi Gheorghe Gavriliţa.
S-au făcut bilanţurile activităţilor comune, desfăşurate mai bine de 15 ani, constattându-se că sistenţa religioasă în armată contribuie la educaţia patriotică, civică şi etică atât a militarilor în termen, căt şi a ofiţerilor.
De asemenea, a avut loc semnarea planului de colaborare pentru anul 2013 între Armata Naţională şi Mitropolia Chişinăului şi a întregii Moldove.
Ministrul Apărării a menţionat că aflarea preoţilor în mijlocul oştirii este benefică, pentru că le asigură militarilor posibilitatea de a se perfecţiona, printr-o cunoaştere mai bună a învăţăturii şi moralei creştine.
La rândul său, Înalt Preasfinţitul Vladimir s-a arătat mulţumit de colaborarea existentă între Ministerul Apărării şi Biserică.
„În 16 ani de prezenţă a preoţilor în unităţile Armatei Naţionale, militarii au demonstrat că nu le sunt străine valorile spirituale ale neamului nostru, promovate în rândul tinerei generaţii”, a Mitropolitul Vladimir.
Planul de acţiuni prevede o serie de activităţi comune desfăşurate de către cele două instituţii, cum ar fi dotarea cu literatură religioasă a bibliotecilor unităţilor militare, elaborarea recomandărilor instructiv-metodice privind asistenţa religioasă, desfăşurarea şedinţelor, seminarelor, convorbirilor duhovniceşti cu militarii din grupurile de risc, binecuvântarea militarilor detaşaţi în misiuni de menţinere a păcii şi aplicaţii multinaţionale etc.
În cadrul ceremoniei, prin ordinul Mitropolitului, Vitalie Marinuţa a fost decorat cu Ordinul „Meritul bisericesc”, gradul I, pentru promovarea valorilor spirituale creştin-ortodoxe în rândul tinerei generaţii.
Preoţii militari Corneliu Dobrogeanu şi Gheorghe Gavriliţa s-au învrednicit de Ordinul „Meritul bisericesc”, gradul III.